Articol publicitar

Cum să prelungești durata de viață a telefonului tău

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca societate, deja am ajuns în punctul în care ne este dificil să funcționăm fără propriul companion de buzunar. Smartphone-ul nostru este mai mult decât un simplu gadget, ba mai mult, înlocuiește multe alte dispozitive pe care le foloseam cândva.

Ne este cameră foto, ceas, ziar, carte ș.a.m.d. Odată cu avansarea tehnologiei, simțim nevoia să înlocuim din ce în ce mai des acest accesoriu care a devenit indispensabil. Pe măsură ce cumpărăm noi și noi telefoane precum iPhone 14 sau iPhone 15, cantitatea de deșeuri electronice crește exponențial.

Pentru a combate impactul pe care achizițiile repetate pe care le facem îl au asupra mediului înconjurător, este important să adoptăm soluții eco-friendly pentru a ne păstra dispozitivele electronice cât mai mult timp. Mai jos redăm câteva dintre modurile în care poți aborda acest subiect care devine din ce în ce mai important pe măsură ce trece timpul.

Înțelege mai bine impactul asupra mediului

Încă din momentul producerii sale, un smartphone contribuie la epuizarea resurselor folosite pentru a-l fabrica. Pentru fiecare telefon mobil produs, se consumă energie și se generează deșeuri electronice greu de procesat și îndepărtat. În plus, pentru fabricarea smartphone-urilor se folosesc metale prețioase valoroase precum aurul și argintul.

Deșeurile generate de producție conțin metale periculoase pentru sănătatea umană, precum mercur, cadmiu și altele, care pot contamina solul și polua apele. Din cauza scurtei durate de viață a acestor dispozitive, aceste probleme nu fac decât să se agraveze, pentru că, de multe ori, telefoanele pe care nu le mai folosim ajung la gunoi sau sunt arse.

Alege calitatea în detrimentul cantității

Un telefon mai ieftin poate fi o alegere bună pe termen scurt, însă calitatea inferioară a materialelor din care este confecționat poate face ca durata sa de viață să fie extrem de scurtă. În loc să-ți schimbi telefonul frecvent, îți sugerăm să alegi un model de calitate superioară, din materiale rezistente, pe care să îl poți păstra pentru multă vreme.

Atunci când alegi un telefon de înaltă calitate, fabricat din componente durabile, reduci frecvența înlocuirii și scazi impactul generat prin producerea de noi dispozitive. Când cumperi de la un brand de încredere, ai incluse, de cele mai multe ori, reparații sau programe de reciclare.

Utilizează responsabil

Nu ai nevoie de o strategie complicată pentru a-ți putea folosi telefonul mult timp. Ai la îndemână acțiuni simple prin care să-l ai alături pentru mai multă vreme. Evită expunerea excesivă la căldură și umiditate, prin respectarea indicațiilor oferite de producător.

Achiziția unor accesorii de protecție este o investiție mică, dar oferă rezultate foarte bune pentru a-ți păstra smartphone-ul în condiție bună.

Sănătatea bateriei se numără printre cele mai importante aspecte care țin de longevitatea telefonului, astfel că îți recomandăm să eviți supraîncărcarea acesteia, dar și descărcarea completă. 

Este bine să știi că poți reduce destul de mult consumul de energie prin simpla optimizare a setărilor care țin de luminozitate sau funcționarea inutilă a unor aplicații. 

Efectuează regulat întreținerea

La fel ca în cazul altor gadgeturi pe care le ai acasă, și telefonul tău mobil trebuie întreținut pentru a avea o performanță impecabilă pentru cât mai mult timp. Nu uita să actualizezi regulat software-ul, să ștergi cache-ul, documentele, fișierele și aplicațiile pe care nu le mai folosești.

O mică inspecție fizică pe care să o faci regulat, prin care să analizezi posibila deteriorare a ecranului sau carcasei poate preveni viitoare probleme mai ample. Nu ezita să mergi la specialiști pentru reparații, pentru a te asigura de calitatea ireproșabilă a acestora.

Cumpără telefoane recondiționate

În loc să stimulezi producția de noi telefoane, analizează cu atenție opțiunea de a cumpăra un telefon recondiționat. Dacă îl achiziționezi de la furnizori de încredere, acesta este supus unor teste riguroase de calitate menite să te asigure că vei primi un telefon ca nou, la un preț avantajos.

Când cumperi un dispozitiv recondiționat, nu-ți protejezi doar bugetul, ci și mediul înconjurător. Multe dispozitive de acest tip vin cu garanție și serviciu de asistență, exact ca în cazul achiziției modelelor noi.

Reciclează responsabil

Dacă decizi să renunți la modelul de smartphone pe care îl deții, este important să o faci responsabil. Documentează-te cu privire la programele de reciclare pe care le ai la dispoziție, pentru a returna dispozitivul cu cât mai puțin impact asupra mediului înconjurător.

Înainte de trimiterea spre reciclare, asigură-te că ai șters toate datele personale de pe acesta și că ai eliminat SIM-ul. O altă variantă prietenoasă cu mediul ar fi redirecționarea către o organizație care îl va dona celor fără posibilități financiare, care au cea mai mare nevoie.

Abordările de mai sus te vor ajuta cu siguranță să extinzi durata de viață a smartphone-ului tău și să reduci astfel cantitatea de deșeuri electronice. Alege să contribui la un viitor sustenabil și să prioritizezi durabilitatea în comportamentul tău de zi cu zi. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro