Cum au creat chinezii cel mai subţire telefon din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chinezii s-au înghesuit anul acesta să lanseze cel mai subţire telefon din lume. Trei companii au lansat trei modele diferite, iar Vivo X5 Max e cel mai nou şi cel mai subţire.

Vivo X5 Max are toate şansele să încheie anul cu titlul de „cel mai subţire telefon din lume“. A avut rivali, dar niciunul ca el. Iată cum arată în interior acest smartphone.

Vivo X5 Max vine să culeagă laurii subţirimii sale după modele precum Gionee Elife S5.1, ajuns în Românis sub numele Allview X2 Soul, şi Oppo R5. Primul are 5,55 mm grosime, al doilea ajunge la 4,85 mm şi Vivo X5 Max are doar 4,75 mm.  Mai nou, compania a vrut să arate cum de l-au făcut atât de subţire, aşă că l-a demontat şi l-a fotografiat pentru a-l prezenta lumii.

Are 4,75 mm grosime în cel mai gros punct şi doar 3,98 mm în cel mai subţire. Per total, e telefonul „cât o foaie de hârtie“, dar nu duce lipsă de dotări bune. Vivo X5 Max are un ecran full HD Super AMOLED de 5,5 inci, un procesor octa core Qualcomm Snapdragon la 1,7GHz, respectiv 1GHz, 2GB de memorie RAM şi 16GB spaţiu de stocare la care se pot adăuga alţi 128GB prin intermediul unui card microSD. Camera foto are 13 megapixeli şi rulează Android 4.4.4 cu interfaţa Funtouch OS 2.0.

<a href="http://playtech.ro/2014/cum-au-facut-chinezii-cel-mai-subtire-telefon-din-lume-povestea-ingineriei-din-vivo-x5-max/" target="_blank" rel="nofollow"><strong>Află cum l-au făcut chinezii atât de subţire de la Playtech</strong></a>

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?