Cum a apărut „coada de maimuţă” şi cine este creatorul ei

Într-o adresă de mail, între numele cuiva şi domeniul propriu-zis, este un semn grafic recunoscut acum de către utilizatori din toată lumea. Românii îl numesc, uneori, „coadă de maimuţă” sau „a rond”, englezii îi spun „at” şi este, după cum spune inventatorul său, singura prepoziţie de pe tastatură.

Ray Tomlinson este cel acreditat cu meritul includerii simbolului „@” într-o adresă de mail, iar asta se întâmpla la începutul anilor ‘70. Înainte de a ajunge să marcheze lumea Internetului, el a terminat un masterat în ingineria electrică la MIT (Institutul de Tehnologiei din Massachusetts) la mijlocul anilor ‘60.

A ajuns apoi la Bolt Beranek and Newman (BBN), o companie din Boston care a produs mare parte din echipamentele hardware şi software pe care s-a dezvoltat Internetul timpuriu, ARPAnet. Acest proiect era o reţea finanţată de guvern care conecta mai multe organizaţii de cercetare din Statele Unite ale Americii, notează ediţia digitală a revistei “Wired”.

BBN a construit pentru ARPAnet interfaţa de conectare a calculatoarelor dintr-un centru de cercetare. Pentru ARPAnet, Tomlinson şi colegul său Jerry Burchfiel au fost însărcinaţi să construiască un nou sistem de operare pentru acele maşini de calcul. ARPAnet era o reţea, dar nu se dezvoltase încă protocolul prin care cercetătorii îşi puteau trimite mesaje directe.

Steve Crocker implementase un anumit sistem de mesagerie, dar era restrâns la calculatorul pe care se scria. Practic, cineva lăsa un mesaj, ca un comentariu pe marginea a ceea ce s-a făcut, iar ceilalţi care veneau după el puteau citi şi, de asemenea, completa dacă era cazul sau puteau lăsa un răspuns. Mesajele se mai puteau transfera şi pe discuri, dar nu era cel mai practic sistem de discuţie.

Tomlinson şi pasul spre viitor

Tomlinson a primit sugestia de a dezvolta ideea mesageriei şi să îmbunătăţească acest schimb de mesaje. După un timp, el a venit cu protocolul „SNDMSG” (send message) în care folosea simbolul „@” pentru a realiza legătura între destinatar şi calculatorul pe care îl folosea. La fel ca mail-ul de acum, doar că totul era restrâns la câteva calculatoare, folosite de cercetători, şi nu la domenii de Internet.

Primul mesaj a fost între două maşinării ARPAnet folosite de BBN, dar inventatorul nu mai ştie ce a spus în el. „Cele de la început erau mesaje de testare şi scriam ce găseam de cuviinţă pe moment. Se poate să fi spus orice în acel prim mesaj”, a zis Tomlinson.

Până în 1972, Tomlinson şi BBN a trimis programul SNDMSG altor zeci de calculatoare din sistemul ARPAnet, iar de atunci a ajuns peste tot. Deşi este baza mail-ului actual, Tomlinson nu-şi numeşte sistemul „e-mail” sau „poştă electronică”, dar a afirmat că aceşti termeni erau folosiţi de către cei din ARPAnet la mijlocul anilor ‘70.