Companiile care au inclus butonul „Like“ al Facebook pe site-urile lor trebuie să ceară consimţământul utilizatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile care au inclus butonul „Like“ al Facebook pe site-urile lor trebuie să ceară consimţământul utilizatorilor pentru transferul datelor lor către reţeaua de socializare, în conformitate cu legislaţia comunitară referitoare la confidenţialitate, a anunţat luni Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), transmite Reuters.

Includerea butonului “Like” al Facebook este un fapt comun al comerţului online, companiile promovându-şi produsele pe reţelele de socializare populare, dar criticii sunt îngrijoraţi să transferul de date ar putea încălca legislaţia privind confidenţialitatea.

Decizia Curţii de Justiţie din Luxembourg a venit după ce o organizaţie de protecţie a consumatorilor din Germania a dat în judecată retailerul online german de modă Fashion ID, pentru încălcarea regulilor referitoare la protecţia datelor personale prin utilizarea butonului Facebook pe site-ul său.

Un tribunal german a solicitat opinia Curţii Europene de Justiţie, iar judecătorii acesteia au spus că site-urile şi Facebook au o responsabilitate comună.

Potrivit reglementărilor referitoare la confidenţialitatea datelor adoptate în UE anul trecut, un controlor de date stabileşte de ce trebuie colectate şi procesate datele în numele său şi asigură consimţământul utilizatorilor. Un procesator de date doar procesează datele personale în numele controlorului şi este de regulă o companie terţă.

“Operatorul unui site care include butonul ‘Like’ al Facebook poate fi un controlor în colaborare cu Facebook, în ceea ce priveşte colectarea şi transmiterea către Facebook a datelor personale ale vizitatorilor site-ului său”, au stabilit judecătorii.

Retailerul german a beneficiat de un avantaj comercial, întrucât butonul ‘Like’ i-a făcut produsele mai vizibile pe Facebook, potrivit curţii, care a notat că această companie nu răspunde de modul în care Facebook procesează datele.

Potrivit Facebook, decizia justiţiei clarifică pluginsurile site-urilor, numindu-le o funcţie importantă a internetului.

”Analizăm cu atenţie decizia curţii şi vom lucra îndeaproape cu partenerii noştri pentru a ne asigura că vor beneficia în continuare de pluginsuri şi alte instrumente de afaceri, cu respectarea în totalitate a legii”, a declarat Jack Gilbert, consilierul general asociat al Facebook, într-un comunicat.

Verbraucherzentrale NRW, asociaţia germană de protecţie a consumatorilor care a dat în judecată Fashion ID, a salutat decizia curţii.

În schimb, principala asociaţie a industriei tehnologiei din Germania, Bitkom, a deplâns povara plasată pe umerii operatorilor de website-uri.

”Curtea Europeană impune o responsabilitate imensă unor mii de operatori de site-uri, de la un mic blog de călătorie la un megamagazin online, precum şi portalurilor publisherilor mari”, a spus directorul Bitkom, Bernhard Rohleder.

Acesta a arătat că decizia nu va afecta numai site-urile care au inclus butonul “Like” al Facebook ci toate pluginsurile din media socială, obligând operatorii să ajungă la acorduri referitoare la date, în caz contrar riscând să fie responsabili pentru colectarea datelor utilizatorilor.

Decizia este conformă cu legislaţia strictă în domeniul confidenţialităţii datelor adoptată anul trecut de Uniunea Europeană, a spus Nils Rauer, partener la firma de avocatură Pinsent Masons.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort