Clujenii care vor să ofere internet pentru 4 miliarde de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un startup românesc din Cluj a ajuns pe scena unuia dintre cele mai mari evenimente pentru companii tinere din IT - TechCrunch Disrupt New York. Pangea Communications vrea să reinventeze internetul din ţările în curs de dezvoltare, prin oferirea unui soi de dial-up pentru smartphone-uri.

Fraţii Vlad şi Radu Iuhas şi Sebastian Presecan au dezvoltat la Cluj o tehnologie proprie, prin care utilizatorii pot intra pe internet, de pe smartphone, fără o conexiune de date. Softul Pangea transformă semnalul de date în semnal de voce, iar printr-un apel utilizatorii pot intra pe Facebook, de exemplu. Cei trei au fost pe scenă la TechCrunch Disrupt New York.

Facebook şi Google încearcă să ofere acces la internet în Africa şi în unele zone din Asia cu ajutorul dronelor. Google Loon sau Facebook Drones vor să ofere acces la internet ieftin, însă tehnologiile sunt încă în dezvoltare şi nu au fost aplicate. Pangea doreşte să ofere internet cu ajutorul abonamentelor de voce, atât pe smartphone, cât şi pe featurephones. Cum funcţionează?

Utilizatorii îşi instalează aplicaţia Pangea (sau va fi preinstalată deja de operatorii din Africa), iar apoi o deschid. Aceasta creează practic un proxy prin care trece internetul, adică un tunel separat de conexiunea obişnuită. În momentul când accesăm o pagină de Facebook sau orice link, utilizatorii sunt puşi să aştepte vreme de 10-15 secunde, iar apoi primesc un apel din aplicaţie. Acel apel rămâne deschis atât timp cât intrăm pe internet. Practic, vorbim de un fel de dial-up, doar că nu sunăm noi nicăieri ca să ne conectăm, ci suntem sunaţi.

Conexiunea nu este rapidă, dar este un deschizător de drumuri pentru unele ţări, unde accesul la 3G este deţinut de doar 8% din populaţie, costul unui abonament fiind de aproape un sfert din venitul lunar al unei familii. Astfel, utilizatorii vor avea o conexiune standard de 64 de Kbps. Pangea funcţionează doar pentru text în momentul de faţă, nefiind în stare să încarce imagini sau videoclipuri.

Însă, ce se întâmplă dacă un utilizator care nu are acces la internet nu poate să instaleze aplicaţia Pangea? Ei bine, sfatul fraţilor Iuhas e să se ducă în oraş, la un WiFi public, să instaleze aplicaţia, iar apoi o poate transfera prin Bluetooth altor oameni din sat. Iuhas speră ca operatorii din Africa, Asia şi America Latină să preinstaleze aplicaţia pe telefoanele oferite clienţilor, pentru ca aceştia să descopere internetul.

Potrivit lui Radu Iuhas, cel mai important pas în momentul de faţă e să explici oamenilor din aceste zone de ce ar avea nevoie de internet, nu ce viteze le poţi oferi. Aceştia pot descoperi mai întâi beneficiile internetului simplu, iar apoi, dacă vor avea nevoie de mai mult, vor dori să treacă la 3G şi să facă un efort financiar.

Pangea va lansa serviciul în acest an în Nigeria, unde a obţinut un parteneriat cu un operator local. 

Mai multe pentru tine:
Mai multe confederaţii sindicale vor protesta miercuri în faţa Guvernului
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
BNR lansează o monedă din tombac cuprat cu tema „Lucian Blaga - 130 de ani de la naştere”. Ce valoare nominală are și care e prețul de vânzare
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău