„Chinezăria“ care se ia la trântă cu smartphone-urile de top

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania chinezească Xiaomi urmează să lanseze un telefon care se va lua la trântă cu modelele de vârf produse de companii cu renume precum LG, Samsung, Motorola, HTC, Apple sau Nokia, potrivit Ubergizmo.

Smartphone-ul Xiaomi Mi-3 ar putea avea un ecran de 5 inci cu rezoluţie full HD. Procesorul va fi, se presupune, un Qualcomm Snapdragon 800 quad-core iar nucleele Krait 400 vor fi tactate la frecvenţa de 2,3 Ghz (versiunea SUA a Samsung Galaxy S4 are un procesor Snapdragon 600 cu frecvenţa de 1,9Ghz).

Cu câteva luni înainte se zvonea că telefonul va fi dotat cu un procesor Nvidia Tegra 4. Oricum , e clar că specificaţiile tehnice vor fi de top.

Camera foto va fi de 13MP iar ca telefonul să poată susţine toată această tehnologie va fi dotat cu o baterie de 3000mAh. Totuşi, principalul punct forte al terminalului Xiaomi Mi-3 va fi preţul. Modelele Mi-2 şi Mi au costat, la lansare,  în jur de 220 de euro şi este posibil ca Mi-3 se ajungă pe piaţă cam la acelaşi preţ.

Se zvoneşte, de asemenea, că Xiaomi Mi-3 se va lansa la scurt timp după evenimentul I/O organizat de Google şi că, astfel, va funcţiona pe baza sistemului de operare Android 5.0 Key Lime Pie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort