Cele mai ciudate reţele sociale din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Internetul este căminul a sute de reţele sociale. În afară de interesele comune, există o grămadă de oameni care sunt acaparaţi de subiecte destul de ciudăţele. „Mashable“ a compilat opt dintre cele mai bizare reţele sociale, deşi, suntem convinşi, că oferta este mult mai mare şi mult mai variată.

„Date my Pet“ - Întâlniri cu Azorel

Aveţi o întâlnire în seara asta? Minunat. Asta până când ajungeţi la întrebarea „La mine sau la tine?“ şi vă întâlniţi cu toate pisicile sau hamsterii partenerului. Să sperăm că nu sunteţi alergici. Şi aşa ajungem la DateMyPet.com, un site de matrimoniale pentru iubitorii de animale. Înainte de a lua vreo decizie, puteţi să luaţi în considerare ce rasă preferaţi, câte animale are partenerul şi dacă, poate, pe viitor, se va înţelege cu ale tale. Oricum, măcar nu rămâi mască când, la sfârşitul serii, ea întreabă pe un ton irezistibil: „Vrei să faci cunoştinţă cu Steluţa mea?“.

„Farmers Only“ - Doar pentru ţărani

Pentru pasionaţii de amor în fân acum există o reţea de matrimoniale. FarmersOnly.com aduce împreună mândrele şi flăcăii de la ţară şi chiar orăşenii care s-au săturat de viaţa în smog. Nu trebuie să ştiţi să montaţi un tractor pentru a fi primiţi, site-ul specifică doar că trebuie să fiţi „de modă veche, oameni practici“ din sate sau zone rurale. Şi nu veniţi cu şmecherii de orăşeni. 

„Sunt atât de singur, dar sunt prea ocupat să îmi dau întâlniri în timpul recoltatului“, spune un anunţ. Conform site-ului, există peste 100.000 de membri acum, faţă de 2.000 câţi erau înregistraţi în urmă cu cinci ani, la lansare.

„Line for Heaven“ - Alo, Doamne, eşti acolo?

Cine spune că religia trebuie să fie plictisitoare? „Line for Heaven“ are un concurs săptămânal pentru utilizatorii săi. Pentru a scoate puncte în plus, membrii se pot binecuvânta unul pe altul. În fiecare duminică, cei cu multe puncte sunt primiţi în „Rai“. Site-ul este deschis pentru toate religiile, iar secţiunea „Despre noi“ explică scopul şi promovează toleranţa între toate credinţele.

„My Free Implants“ - Silicoanele la liber

Mărirea sânilor este o procedură scumpă şi riscantă.  „My Free Implants“ este o reţea care permite femeilor să strângă bani pentru această operaţie prin donaţii online. Utilizatorul îşi creează un profil în care îşi spune povestea. Donatorii pot căuta pe site o fată interesată de augmentarea sânilor, pot interacţiona cu ea prin e-mail şi, bineînţeles, pot contribui la ridicarea respectului de sine al fetei. Nimeni nu pierde. Donatorii pot sfârşi prin a cheltui mii de dolari pe cineva care le va rămâne un străin, cu toate că site-ul garantează „prietenii pe viaţă“.

„Stache Passions“ - Pasionaţii de mustaţă

Dacă vă place Tom Selleck, puteţi lua în considerare înscrierea în „Stache Passions“, un site matrimonial care oferă pe tavă maniaci ai mustăţilor. Nu contează stilul: poate fi în furculiţă, ca la Dali sau Caragiale, sau cioc cu o mustăcioară mică, ca la ciobănaşul moldovean. Singura cerinţă este să fie ceva puf acolo pe buza de sus.

„Match a Dream“ - Ce vise ai?

Cu toţii avem vise ciudate. Forumul „Match a Dream“ găzduieşte discuţii despre vise şi despre înţelesul lor. Utilizatorii pot căuta în baza de date după teme (care includ tractoare şi clătite) şi să citească despre ce au experimentat alţii în lumea lui Moş Ene. Nimic nu e ciudat aici, iar postările sunt anonime, aşadar nimeni n-o să vă judece că, noapte de noapte, îl visaţi pe Justin Bieber.

„Ravelry“ - Învăţaţi să croşetaţi!

Ravelry este o reţea socială gratuită pentru toţi cei interesaţi de croşetat, împletit şi ţesut . Site-ul seamănă cu Pinterest pentru că utilizatorii pot posta idei de proiecte şi fotografii. Aici chiar se permite micilor antreprenori şi oameni de afaceri să-şi vândă produsele. Din 2007, a ajuns la peste trei milioane de membri.

„Star Trek Dating“ - Ultima frontieră în materie de amor

După cum sugerează şi denumirea, site-ul este o platformă matrimonială care îi pune în legătură pe fanii „Star Trek“. Este gratuit şi include şi conversaţii live. Cu viteza luminii înainte! 

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică