Care este planul Huawei pentru restabilirea relaţiilor comerciale cu SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania chineză are un plan pentru a pune capăt războiului în care se află cu preşedintele american, Donald Trump, iar acesta ar putea începe cu un dialog cu Departamentul de Justiţie al SUA, conform fondatorului Ren Zhengfei.

Într-un interviu acordat jurnalistului Thomas Friedman, de la New York Times, Ren Zhengfei, fondator şi director general executiv al Huawei, a vorbit despre situaţia tensionată dintre compania sa şi guvernul Statelor Unite, precum şi de eventualele soluţii pe care le propune pentru rezolvarea conflictului.

Ren a spus: ”Dacă SUA ne abordează cu bună credinţă şi promit să îşi schimbe abordarea iraţională faţă de Huawei, atunci suntem deschişi la un dialog. SUA nu ar trebui să încerce să distrugă Huawei pentru ceva banal. Dacă SUA consideră că am făcut ceva greşit, atunci putem discuta asupra acelui fapt cu bună credinţă şi vom găsi o soluţie rezonabilă. Cred că putem accepta această abordare.”

De asemenea, el a subliniat faptul că ”nu există restricţii cu privire la ceea ce am fi dispuşi să discutăm cu Departamentul de Justiţie”, indicând faptul că Huawei ar fi dispusă să vorbească despre orice temă cu oficialii americani.

Mai mult, compania din Shenzhen a anunţat, prin CEO-ul ei, că este ”deschisă să împărtăşească tehnologiile şi tehnicile noastre 5G cu companiile americane, astfel încât să îşi poată construi propria industrie 5G. Asta ar crea o situaţie echilibrată între China, SUA şi Europa.”

O astfel de deschidere din partea uneia dintre cele mai mari companii de telecomunicaţii din lume arată că Huawei doreşte, poate mai mult decât orice altceva în acest moment, să pună capăt conflictului. Ren a menţionat chiar că americanii ”pot modifica codul software-ului”, pentru a fi siguri că informaţiile lor vor fi în siguranţă.

În luna mai a acestui an, Departamentul de Comerţ al SUA a pus Huawei şi 70 de afiliaţi ai săi pe lista neagră, astfel încât nicio companie americană nu le poate vinde hardware, cipuri, software sau servicii fără o permisiune specială.

Această listă va intra în vigoare pe 19 noiembrie, moment în care Google şi Microsoft, ale căror sisteme de operare se află pe dispozitivele Huawei, nu vor mai putea face afaceri cu gigantul din Shenzhen.

Cele două companii americane au încercat să facă presiuni asupra autorităţilor din SUA pentru a permite în continuarea negocierile cu Huawei. Lunea trecută, în cadrul Bloomberg Businessweek, Brad Smith, preşedintele Microsoft, a cerut explicaţii din partea guvernului pentru interdicţia anunţată.

”De multe ori, ceea ce primim ca răspuns este: ‘Ei bine, dacă ai şti ce ştim noi, ai fi de acord cu noi.’ Şi răspunsul nostru este: ‘Grozav, arată-ne ce ştii, pentru a putea decide noi înşine. Aşa funcţionează această ţară’”, a indicat Smith, nemulţumit de faptul că guvernul american nu a prezentat încă nicio dovadă cu privire la acuzaţiile de spionaj aduse Huawei.

Un lucru pare să fie sigur: Huawei Mate 30 Pro se va lansa la Munchen, în numai 3 zile, fără aplicaţiile din suita Google. Vă vom ţine la curent cu ştirile din timpul lansării şi soluţia pe care o va găsi producătorul chinez de a aduce aceste aplicaţii pe noul său flagship.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie