Bucureşti găzduieşte, în septembrie, cea mai mare conferinţă dedicată dezvoltării de jocuri video

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dev.Play se va desfăşura în septembrie.

Dev.Play va fi prima conferinţă din România dedicată industriei de game development organizată. Câteva dintre cele mai mari companii din industrie şi-au anunţat deja participarea.

Dev.Play se va desfăşura pe 26 şi 27 septembrie, iar organizatorul RGDA (Romanian Game Developers Association) aduce la Bucureşti companii precum Ubisoft, Electronic Arts, Gameloft, Tilting Point şi Keywords Group. De asemenea, va fi prezent Ian Livingstone, una dintre legendele gamingului la nivel global.

Acesta s-a ocupat de lansarea europeană a jocului Dungeons & Dragons şi a fost coautorul seriei de gamebookuri Fighting Fantasy. A fost implicat şi în lansarea unor fancize de succes, printre care Lara Croft: Tomb Raider. Printre cei care vor urca pe scenă este şi Scott Humphries, Executive Producer, Disney Interactive (până în iunie), şi a contribuit la titluri precum Star Wars Uprising sau Frozen Free Fall.

Evenimentul cuprinde prezentarea şi testarea unor tehnologii noi, precum kit-uri de realitate virtuală şi augmentată, mobile gaming, e-sports, dar şi importanţa game developmentului ca industrie pentru economie şi industriile adiacente. În România, industria aceasta a generat venituri de peste 140 de milioane de euro în 2015.

O parte importantă a industriei sunt şi cele aproximativ 7.000 de locuri de muncă în cele peste 50 de studiouri româneşti. Fie că vorbim de game development, quality assurance sau portare de titluri între platforme, studiourile româneşti acoperă o paletă largă de servicii specifice industriei şi îşi continuă constant expansiunea către proiecte din ce în ce mai importante sub IP (proprietate intelectuală) proprie.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele