Bătălia pentru ecran: Samsung şi Apple vs. LG şi Google pentru cel mai bun OLED

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images

Dacă mai era o etapă în care panoul LCD să dispară, atunci trecerea Apple la OLED e aceea. Sud-coreenii sunt cei care vor furniza pentru doi rivali.

Samsung a reuşit din 2010 până acum să creeze un panou OLED de invidiat pentru telefoane. E aproape de el tehnologia NEO LCD folosită de Huawei, dar S-AMOLED pe seria Galaxy S deocamdată nu are competitor direct. Tocmai de aceea Apple vrea să cumpere între 70 şi 92 de milioane de panouri pentru viitoarele telefoane, pe doi ani, migraţia care îi va costa pe americani aproximativ două miliarde de dolari.

În prezent, LG este furnizorul Apple pentru ecrane şi cea mai mare schimbare a fost trecerea la rezoluţie Retina. Odată cu un iPhone aniversar, la 10 ani după primul, Apple trece la cea mai bună tehnologie. S-ar putea, totodată, să vedem un iPhone cu ecran curbat, cum are Galaxy S8 acum. 

De cealaltă parte, Google investeşte în LG aproximativ 880 de milioane de dolari într-o mişcare încă neconfirmată oficial. Scopul e ca producătorul sud-coreean să-şi dezvolte tehnologia OLED pentru telefoane şi viitoarele telefoane Google să folosească panouri de tipul acesta. Mai rămâne de văzut cine face următorul Pixel, dacă rămâne la HTC sau trece la alt jucător, cum ar fi LG. 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”