Apple trebuie să plătească peste jumătate de miliard de dolari pentru încălcarea unor brevete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tribunal din Texas a decis că Apple trebuie să plătească 502,8 milioane de dolari pentru încălcarea brevetelor deţinute de VirnetX.

Apple pierde, încă o dată, în faţa VirnetX, o companie americană ce dezvoltă soluţii de securitate. Producătorul iPhone-ului a fost chemat în mai multe rânduri în instanţă pentru nerespectarea brevetelor deţinute de VirnetX şi a pierdut de fiecare dată, inclusiv acum.

În acest caz, a fost vorba de o tehnologie brevetată de VirnetX în zona VPN-urilor şi pe care Apple o foloseşte pe dispozitivele sale pentru conectarea şi deconectarea automată de la acest tip de reţele.

Cel mai nou episod din lupta celor două companii, care datează deja de 10 ani, a fost tranşat de juriu după 90 de minute de deliberare şi a dat câştig de cauză VirnetX, însă a stabilit o sumă mai mică.

VirnetX ceruse 700 de milioane de dolari, iar Apple, care nu a contestat încălcarea brevetelor, a calculat că 113 milioane ar fi fost suficiente. Juriul a decis că Apple trebuie să plătească 502,8 milioane de dolari.

Decizia nu este definitivă, iar Apple a anunţat deja că va face apel.

Apple ştie că are un precedent favorabil în lupta cu VirnetX, în ceea ce priveşte apelurile. În februarie, producătorul iPhone-ului trebuia să plătească 625 de milioane de dolari, ca urmare unei decizii în primă instanţă legate de tehnologii folosite de iMessage şi FaceTime. Apelul, decis în urmă cu o lună, a scăzut suma pe care Apple trebuie să o plătească la 302 milioane de dolari.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români