Apple a fost dată în judecată pentru că încetineşte în mod intenţionat performanţele iPhone-urilor mai vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Săptămâna trecută am avut parte de o situaţie fără precedent, una în care Apple a recunoscut oficial faptul că încetineşte în mod intenţionat iPhone-urile mai vechi pentru a asigura durata de viaţă a bateriei. Acest lucru era deja bănuit şi chiar şi demonstrat de mai mulţi utilizatori de iPhone.

Ceea ce era de aşteptat s-a întâmplat. Apple a fost dată în judecată pentru faptul că a ascuns de public această informaţie, compania americană având pe rol, cel puţin până acum, nu mai puţin de opt procese. Majoritatea acestora au fost iniţiate din Statele Unite ale Americii, însă avem câteva şi din exterior, din state precum Israel. Oficialii Apple nu au declarat încă nimic despre aceste procese.

Pentru a se apăra de reacţiile negative ale clienţilor săi, Apple a spus că încetineşte telefoanele mai vechi pentru a conserva mai bine durata de viaţă a bateriei şi pentru a preveni unele probleme în care terminalele se închideau fără avertizare atunci când ajungeau la un procent mai mic de 30% al bateriei.

Însă foarte mulţi oameni sunt de părere că gigantul din Cupertino ”avea grijă” să îşi slăbească terminalele mai vechi pentru a forţa împătimiţii să facă un upgrade la cele noi, astfel pompând mai mulţi bani în conturile Apple.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”