Android One e planul prin care Google transformă smartphone-urile ieftine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google face schimbări în Android şi face bine. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Android One a pornit azi, oficial, din India. E vorba de un program nou pentru Android în care partenerii Google vor face produse ieftine, iar compania se asigură de software.

Android One este iniţiativa Google pentru a opri fragmentarea Android, scrie PlaytechAndroid One începe din India prin partenerii Micromax, Spice şi Karbonn. Iniţiativa One pentru Android a fost anunţată la evenimentul Google I/O din vară, iar acum avem primele telefoane oficiale.

Dotările acestora cuprind ecrane de 4,5 inci, 1GB de memorie RAM, cameră principală de 5 megapixeli şi una frontală de 2 megapixeli, iar procesoarele sunt quad-core la 1,3GHz. Telefoanele din Android One sunt şi dual-SIM cu suport pentru card microSD.

Sundar Pichai, directorul Google pentru Android, a vorbit cu cei de la BBC despre noul plan al companiei şi ce presupune Android One pentru ţările sărace. „Scopul nostru a fost să creăm smartphone-uri de calitate la preţuri accesibile, care să conecteze lumea“, a afirmat Pichai.

Află totul despre Android One de la Playtech

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța