Amazon, amendată cu 746 de milioane de euro de către agenţia europeană pentru confidenţialitatea datelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO amazon.com

Amazon a fost amendată cu 746 de milioane de euro (887 milioane dolari) de către agenţia europeană pentru confidenţialitatea datelor din Luxemburg, pentru încălcarea reglementărilor din blocul comunitar, transmite CNBC.

Amenda, făcută publică vineri de către Amazon, într-un document depus la autoritatea de reglementare a pieţei financiare, a fost aplicată acum două săptămâni, de către autoritatea de reglementare a confidenţialităţii datelor, din Luxemburg, informează news.ro.

Comisia Naţională pentru Protecţia Datelor din Luxemburg a arătat că procesarea datelor personale de către Amazon nu respectă reglementările general privind protecţia datelor din UE (GDPR). Autoritatea a ordonat Amazon să modifice anumite practici de afaceri, nedeclarate.

Amazon, cu sediul european în Luxemburg, a negat că ar încălca regulile GDPR.

”Menţinerea securităţii informaţiilor clienţilor şi încrederea lor sunt priorităţile noastre cele mai importante”, a declarat un purtător de cuvânt al Amazon.

Acesta a adăugat că ”nu a existat o încălcare a datelor, iar datele clienţilor nu au fost expuse unor părţi”.

Autoritatea de reglementare nu a răspuns imediat solicitării CNBC de comentarii.

Investigaţia acesteia ar fi început în 2018, după ce grupul francez de protecţie a vieţii private La Quadrature du Net a depus o plângere împotriva Amazon.

La Quadrature du Net nu a răspuns imediat unei solicitări pentru comentarii, dar Bastien Le Querrec, membru al echipei de litigii a La Quadrature, a salutat cu prudenţă decizia, potrivit Bloomberg.

”Este un prim pas, să vedem o amendă care este descurajantă, dar trebuie să rămânem vigilenţi şi să vedem dacă decizia include, de asemenea, un ordin pentru corectarea comportamentului contravenient”, a spus el.

Conform GDPR, autorităţile de reglementari pentru protecţia datelor din Europa au capacitatea de a amenda companiile cu până la 4% din vânzările lor anuale globale.

Chiar dacă amenda impusă Amazon este de ordinul sutelor de milioane, aceasta este relativ mică comparativ cu vânzările acesteia.

Amazon a raportat joi al treilea trimestru consecutiv cu venituri de  peste 100 de miliarde de dolari, în creştere cu 27% de la an la an, la 113,08 miliarde de dolari.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham