Afacere din dependenţă: clinica din SUA care vrea să-ţi „dezintoxice“ copilul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telefoanele sunt tratate, mai nou, ca viciu. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

După cazurile din China care şi-a creat centre de „dezintoxicare“ pentru dependenţi de internet, apar centre similare pentru cei dependenţi de telefon.

La nivel mondial, în 10 ani, au fost vândute câteva sute de milioane de telefoane inteligente, iar o parte din ele au ajuns în mâinile copiilor. De acolo a fost o cale aproape sigură către dependenţă. Astfel, în Statele Unite a fost creată clinica de reabilitare precum cele din China, în care sunt trataţi dependenţii de internet.

Clinica Seattle include un program intens de recuperare pentru adolescenţii care au dificultăţi în a-şi controla dependenţa de telefon. Hillarie Cash, fondatoarea clinicii, încurajează părinţii să le vorbească copiilor despre tehnologie, cât este de bună, dar şi de ce este o problemă când începe să interfereze cu relaţia cu ceilalţi membri ai familiei, cu orele de somn şi multe alte lucruri.

Cei de la Restart Life Centre susţin că riscurile expunerii la telefoane de la vârste foarte fragede sunt semnificative, în contextul în care acestea sunt capabile să inhibe instincte naturale pe care copiii le au pentru mişcare, explorare şi interacţiune socială. Desigur, dependenţa aceasta devine şi obiectul afacerii lor, astfel că totul e apocaliptic.

Mai multe pentru tine:
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
De ce a respins Curtea de Apel cererea SRI de expulzare a unui palestinian stabilit în România, suspectat de legături cu Hamas
Trump cere „justiție imediată”. Apel direct la procurorul general pentru anchetarea rivalilor politici
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris