Acţiunile Google valorează peste 700 de dolari, dar sunt sub preţul din 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Veniturile Google vin din publicitatea online. FOTO Mediafax

Google a încheiat prima săptămână pe un val al reuşitelor. Acţiunile gigantului online au ajuns la o valoare de peste 700 de dolari, un record vechi din 2007. Şi vestea vine după o săptămână plină cu lansarea noilor tablete Amazon cu Android, prezentarea telefoanelor Motorola şi după ştirea că Galaxy S III, tot cu Android, s-a vândut în 20 de milioane de unităţi.

În 2007, acţiunile Google au ajuns la preţul record de 747,24 de dolari, în luna noiembrie. Vineri, compania americană a încheiat sesiunea pe bursă cu un preţ de 706,15 dolari, dar, în cursul zilei, acţiunile au ajuns să valoreze şi 712,25 de dolari, notează „All Things D“.

Mai mult, acţiunile Google au crescut cu 19% faţă de datele din al doilea trimestru. Atunci, gigantul online a avut venituri de 12 miliarde de dolari, în creştere cu 35% faţă de anul trecut.

Succesul Google vine şi după recenziile bune ale tabletei Nexus 7, construită în parteneriat cu Asus, şi după finalizarea procesul de cumpărare a companiei Motorola. Google a cheltuit 12,5 miliarde de dolari pentru divizia Mobility, ajungând astfel în posesia unui portofoliu foarte bun de patente, dar acum deţine şi un producător de telefoane şi alte echipamente de telecomunicaţii.

În plus, se pare că Google ar vrea să cumpere şi divizia Home a Motorola care produce şi comercializează echipamente electronice, cum ar fi modemurile pentru cablu sau sistemele audio. Preţul vehiculat este de două miliarde de dolari.

Partenerul tradiţional al Google, Samsung, a ajuns recent la un record. A livrat 20 de milioane de exemplare al Galaxy S III, smartphone-ul de top lansat în această vară. Şi sud-coreeni au reuşit această performanţă în doar 100 de zile de la lansarea terminalului pe piaţă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată