Acer Predator Triton 700 – performanţă şi adrenalină într-un laptop de gaming compact [TECH REVIEW]

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acer se concentrează în primul rând pe laptopuri de birou şi multimedia, dar în ultimii ani producătorul taiwanez a intrat şi pe piaţa laptopurilor de gaming, în special prin seria Acer Predator.

Când am văzut cutia lui Triton 700, primul gând a fost la experienţele anterioare, la disconfortul de a căra laptopul acasă. Surpriză însă, în interior era un laptop subţire (18,9 mm) şi uşor (2,6kg) în raport cu alte dispozitive din acelaşi segment. De culoare negru antracit, cu suprafaţă cauciucată, aderentă, plăcută la atingere. Tastatura mecanică, luminată, e aşezată în partea de jos a carcasei, astfel încât să-ţi sprijini mâinile pe birou, sau masă. Modul de iluminare al tastelor poate fi modificat în funcţie de preferinţe.

Nu are trackpad, cel puţin la prima vedere. Imi atrage atenţia zona de sticlă trapezoidală prin care se vede în interior. Mă gândesc că e doar pentru aspect. În linişte, acasă, descopăr că „geamul decorativ e trackpad-ul. Cu puţină răbdare şi imaginaţie am înţeles că se foloseşte aproximativ ca ecranul unui smartphone. E lesne de folosit pentru operaţii de rutină, dar durează până te obişnuieşti cu toate operaţiile comune, iar în gaming îţi trebuie mouse obligatoriu.

Bateria se încarcă în circa două ore şi în regim normal de folosire, nu de gaming, rezistă cam tot atât. În jocuri bateria nu ţine mai mult de o oră, maximum o oră şi un sfert. Dacă-l pui la încărcat şi vrei să stai cu el în braţe, cea mai bună soluţie e să pui un cooler pad sub el, altfel o să te arzi, la propriu.

De când îl deschizi te impresionează cu grafica şi cu sunetul de bună calitate. Sunetul Dolby Atmos e atât de puternic şi clar, încât nu l-am ridicat mai sus de 30%. Ecranul IPS de 15,6 inci e bine echilibrat, doar Full HD şi echipat cu G-Sync. Mi-ar fi plăcut un ecran de 17 inci cu rezoluţie 4K, dar e ok.

La interior găsim un procesor octacore de generaţia a şaptea, Intel Core i7 7700HQ, tactat la 2,8 GHz, 32 GB DDR4 RAM, stocare 2X 512GB SSD conectate în RAID 0 şi o placă video NVIDIA GeForce GTX 1080 with Max-Q Design 8 GB DDR5X, care suportă overclocking.

Pe parte de conectivitate găsim un port Ethernet, două porturi USB 3.0, un port USB 2.0, un port USB-C, mufe audio, mufă HDMI şi un port Display.

Se încălzeşte puternic şi în gaming, dar n-am observat să scadă viteza sau calitatea jocului. Acer se mândreşte că foloseşte pentru răcire tehnologia Aeroblade 3D Fan, un ventilator cu lamele de metal, extrem de subţiri (0.1 mm). Arată bine, dar dacă ar fi şi eficient, procesorul n-ar fi atins temperatura de 87 de grade Celsius şi nici placa Video, 77 de grade C. În fond, dacă performanţa nu scade, încălzirea excesivă nu e o problemă, dar ce faci dacă te arde la mâini?

Am jucat Call of Duty: Infinite Warfare (2016) şi Sniper Elite 4 (2017) şi se mişcă excelent. Placa aia video e atât de rapidă, că în multe situaţii eram înaintea jocului, dacă mă pot exprima aşa. Cu toate setările la maximum şi V-Sync activat jocurile rulează între 90 fps şi 125 fps.

VIDEO Call of Duty: Infinite Warfare pe Triton 700

Deşi am jucat înainte aceste jocuri, dar jucând pe Triton 700 experienţa e complet diferită, viteza, calitatea şi fluiditatea jocurilor sunt la superlativ.

Zgomotul nu e o problemă dacă-ţi pui căşti, dar dacă te joci fără, o să auzi cum turaţia ventilatoarelor creşte treptat, până în momentul în care te întrebi dacă nu cumva e furtună afară.

Deşi materialele din care e făcut Triton 700 sunt de cea mai bună calitate, totuşi e neplăcut să vezi cu rămân amprente peste tot.

Acer Predator Triton 700  e un laptop de gaming super performant, super subţire, care suferă la capitolul răcire, zgomot şi baterie. Chiar şi preţul de 2999 de dolari ar putea fi un obstacol pentru unii dintre noi. Pe de altă parte, adrenalina face toţi banii.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie