Taiwan, insula misterioasă

Dacă presa pune reflectoarele pe cea mai înaltă clădire din lume, tu aruncă-i o privire... celei de-a doua! Mai ales că se află în cel mai controversat stat insular din lume.

De la începutul lunii ianuarie, când cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, a fost inaugurată cu 10.000 de artificii - cam 1.200 pentru fiecare metru de beton şi sticlă - nu pot să mă mai gândesc la capitala taiwaneză Taipei fără să-mi vină în minte o celebră reclamă americană de pe vremuri. Avis, cel de-al doilea jucător de pe piaţa închirierilor de maşini din SUA, după Hertz, crease în 1963 o campanie care şi-a adjudecat un loc fruntaş în istoria advertisingului.

Multipremiatul slogan creat de Doyle Dane Bernbach suna cam aşa: „Noi suntem doar pe locul al doilea, aşa că ne străduim mai mult să-ţi fim pe plac şi nu ne culcăm niciodată pe-o ureche. Alege-ne pe noi! Şi coada de la ghişeele noastre e mai mică!". Mai subtil, dar la fel de eficient, şi Taiwanul - sau „Republica China", cum este titulatura oficială a ţării care se consideră „adevărata" Chină naţionalistă - şi-a jucat cu măiestrie cea mai importantă carte. Taipei 101, devenită acum cea de-a doua clădire din lume ca înălţime - la 509 metri - a atras cu 12% mai mulţi turişti în 2009 faţă de 2008, transformând Taiwanul în „regina" turismului asiatic. Principalul stimul a fost o campanie atent orchestrată, cu mesaj subînţeles către Dubai: „Ştim că veniţi din urmă cu Burjul vostru, aşa că batem fierul cât e cald".

Deşi Taipei 101 - o bijuterie arhitectonică în formă de nuia de bambus, proiectată să reziste la taifunuri şi cutremure - rămâne atracţia principală a capitalei taiwaneze, cei aproape patru milioane de turişti care sosesc anual din diverse părţi ale lumii au parte de o întreagă panoplie de surprize. Licori din sânge de şarpe, bijuterii din jad la preţuri de nimic şi focuri de artificii la memorialul eroului naţional Chiang Kai-Shek (duşmanul de moarte al dictatorului chinez Mao), toate se găsesc din plin în Taipei, mai ales în timpul Festivalului Lanternelor, din luna ianuarie a fiecărui an.

În cea de-a cinsprezecea noapte a Lunii Pline, mii de lanterne de peste zece metri lungime - reprezentând fie semne din zodiacul chinez, fie diverse personaje tradiţionale - sunt eliberate în văzduh.

Făcând abstracţie de luminile lanternelor, panorama oraşului presărat cu zgârie-nori se aseamănă cu cea a rivalului Dubai, însă imediat ce păşeşti în afara clădirilor din sticlă strălucitoare îţi aminteşti instantaneu că te afli, de fapt, pe o insulă, şi nu în mijlocul deşertului. Căldura umedă şi toridă, mult mai sufocantă decât vântul uscat şi aspru al Emiratelor Arabe, te face să inspiri cu nesaţ, ca şi cum aerul pe care-l tragi în piept s-ar opri într-o pâclă densă înainte de a-ţi ajunge în plămâni. Ca să uite de clima neprietenoasă, turiştii cu sânge rece - la propriu! - îşi îneacă „amarul" pe o veche străduţă îngustă din centrul Taipeiului, denumită sinistru „Aleea Şerpilor".

Mai mult o uliţă decât o stradă propriu-zisă, „Aleea Şerpilor" este un fel de „tunel al groazei", cum mai întâlneşti doar în parcurile de distracţii. În loc de monştrii şi scheleţii care răsar de după coridoarele înguste, aici „răsar", la orice oră din zi şi din noapte, negustori care îşi etalează marfa - şerpi vii! - turiştilor veniţi să guste sânge, carne sau... supă de şarpe.

Citiți articolul integral în numărul 23 al revistei Forbes România.