STUDIU Care este vârsta la care femeile ating frumuseţea maximă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Standardele de frumuseţe s-au schimbat o dată cu trecerea tmpului. Dacă în 1990, în topurile celor mai frumoase femei predominau celebrităţi a căror vârstă medie era de 33 de ani, se pare că lucrurile s-au schimbat. Cercetătorii au descoperit că odată cu maturitatea creşte şi nivelul de atractivitate al femeilor.

Temerile femeilor societăţii moderne cu privire la păstrarea tinereţii se dovedesc a fi nefondate după ce o cercetare recentă a arătat că vârsta medie la care este atins nivelul maxim al frumuseţii este de 40 de ani, scrie telegraph.co.uk.

Oamenii de ştiintă de la Şcoala de Medicină din cadrul Universitatii din Boston au studiat fotografiile celebrităţilor incluse în topurile de frumuseţe ale revistei People în 1990 şi le-au comparat cu imagini din anul 2017.

Cu aproape trei decenii în urmă, vârsta medie a femeilor considerate frumoase era de 33 de ani, însă noul studiu arată că în prezent femeile sunt considerate mult mai atrăgătoare la 38-39 sau chiar 40 de ani.

Femei celebre, precum actriţele Sharon Stone şi Michelle Pfieffer, ambele de 59 de ani, au ajutat la creşterea vârstei medii a frumuseţii.

Cercetarea a arătat o schimbare şi în ceea ce priveşte standardele de frumuseţe. Dacă în 1990 pielea de culoare deschisă domina topul celor mai frumoase femei, în prezent este preferată pielea de o nuanţă ceva mai închisă.

„Printr-o examinare a WMB (World's Most Beautiful), am constatat că standardele de frumuseţe evoluează pe măsură ce oamenii învaţă cum să integreze efectele mass-mediei cu expunerea la culturi noi şi norme diferite“, este de părere Dr. Neelam Vashi, de la Boston University School of Medicine.

În cadrul studiului, cercetătorii au analizat imaginile a 50 de celebrităţi din topurile de frumuseţe ale anilor 1990 şi 135 din cele realizate în 2017, în calcul fiind luate vârsta, sexul, rasa, tipul de piele, culoarea părului şi a ochilor şi modul în care arată tenul acestora.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine