VIDEO O ciupercă de zile mari: are 15 kilograme şi a fost descoperită în China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Provincia Yunnan din China este cunoscută drept "Regatul Ciupercilor", deoarece în zonă cresc mai mult de 600 de specii.

O ciupercă descoperită de curând în zonă ar putea fi cea mai mare din lume. Aceasta nu aparţine momentan niciunei specii care să poată fi identificată, dar are o înălţime de 93 de centimetri şi cântăreşte 15 kilograme, potrivit "Science World Report".

Regnul fungi, cel care include şi ciupercile, nu aparţine nici de plante, nici de animale, ci fac parte din propriul lor grup de organisme, care se reproduce prin spori şi conţine nuclee cu cromozomi. Surprinzător, ciupercile sunt mai apropiate de animale, decât de plante.

China are o industrie a ciupercilor de milioane de dolari, cu vânzări de 44 de milioane de dolari la nivelul anului 2005, scrie "Discovery News". Cu toate că ciuperca a suscitat interesul pasionaţilor din lumea întreagă, ar putea fi dintr-o specie otrăvitoare, care nu va putea fi mâncată.

Cu toate că ciuperca este uriaşă, nu este cea mai mare descoperită până acum. În 1998, o ciupercă de miere a fost descoperită în statul Oregon şi avea 965 de hectare şi era veche de 2.400 de ani. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”