VIDEO Motoarele SpaceX Starship Raptor au fost testate cu succes. Clip video spectaculos postat de Elon Musk pe Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SpaceX îşi continuă misiunea care are ca scop colonizarea Planetei Marte. Paşii sunt mărunţi dar merg în direcţia potrivită, iar Elon Musk a postat pe Twitter cel mai recent succes al companiei sale. Un motor Raptor, care urmează să echipeze racheta Starship, a fost testat cu succes la baza SpaceX din Texas.

Cu două luni înaintea unui nou zbor care urmeaă să fie efectuat de racheta Falcon Heavy, Elon Musk a împărtăşit cu fanii săi de pe reţelele sociale cel mai recent succes al companiei pe care o conduce. 

SpaceX lucrează de ceva vreme la dezvoltarea unui nou tip de motor, mai puternic decât cele existente, care va propulsa cea mai mare rachetă din istoria omenirii către Planeta Roşie.

Testele la racheta Starship ar urma să înceapă anul viitor, însă primele încercări nu vor avea ca obiectiv ieşirea rachetei din atmosferă. 

Nu mai puţin de 31 de motoare Raptor vor echipa propulsorul care va avea rolul de a duce nava pe orbita terestră, aceasta dispunând şi ea de un număr adiţional de şapte motoare.

Planurile lui Elon Musk pe termen scurt cuprind o misiune Starship fără echipaj către Marte în anul 2022, pentru ca apoi, în 2024, aceeaşi rachetă să ducă un echipaj uman către planeta care se învecinează cu Pământul.

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea