VIDEO De ce ne pasă de asteroidul care va trece pe lângă Terra vineri şi care sunt şansele ca el să lovească sateliţii?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DA 14 este cel mai apropiat asteroid observat vreodată pe Terra FOTO The Guardian

Asteroidul 2012 DA14 va trece pe lângă Pământ vinerea aceasta. Deşi nu există riscuri, incursiunea acestuia este una foarte interesantă, mai ales că va trece pe sub sateliţii de comunicaţie.

Specialiştii de la livescience.com au încercat să răspundă la întrebarea “de ce ne pasă de asteroidul DA 14”. În primul rând, spun aceştia, o asemenea apropiere poate să însemne pentru cercetători şi astronomi un un antrenament pentru momentul când un alt asteroid s-ar apropia periculos de Terra.

Traiectoria finală a unui asteroid nu poate fi estimată decât cu puţine momente înaintea unui impact serios. Astfel, spune Mark Boslough de la Sandia National Laboratories din New Mexico , “este o oportunitate să ne gândim care este răspunsul corect într-un astfel de moment şi care este dimensiunea reală în comparaţie cu estimările iniţiale”.

Cel mai apropiat asteroid observabil

De asemenea, asteroidul DA 14 este o formă destul de rară, fiind cunoscuţi cam 500.000 astfel de obiecte cereşti. Mai puţin de 1% din aceştia au fost descoperiţi încă, potrivit NASA. Astfel de descoperiri apar pe telescoapele optice sau pe radar, dacă asteroidul vine foarte aproape. DA 14 a fost descoperit în februarie anul trecut, când era la 4,3 milioane de kilometri de Pământ, la Observatorul Astronomic La Sagra Sky Survey din Mallorca (Spania). NASA spune că un asemenea asteroid se apropie de Terra o dată la 40 de ani, iar o dată la 1.200 de ani loveşte Pământul.

În plus, DA 14 nu este o noutate pe cer, apropiindu-se de Terra din când
n când, dar nu atât de aproape. Următoarea trecere va avea loc pe 15 februarie 2046, la 1,6 milioane de kilometri de Terra.

DA 14 este cel mai apropiat asteroid observat până acum de astronomi. Trecerile care nu au fost înregistrate sunt însă cu totul altă poveste. În 1908, un asteroid cu un diametru de 45 de metri şi a lovit Siberia, arzând instantaneu 1.287 de kilometri pătraţi de pădure.

Va lovi sateliţii de comunicaţii?

Potrivit site-ului discovery.com, nu există un risc ridicat ca asteroidul să lovească sateliţii de comunicaţii, deşi orbita lui este pe sub aceştia. Asteroidul va trece prin raza vizuală a astronomilor de pe Pământ la ora 21.24, ora României.

“Acest asteroid pare să treacă printre sateliţii GPS, cei de comunicaţii şi de avertizări meteorologice. Este puţin probabil ca el să lovească unul dintre aceştia”, a spus Don Yeomans, şeful programului NASA de observare a obiectelor apropiate. 

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri