Vecini ai României, cu un pas în trenul viitorului: în ce ţări ar debuta Hyperloop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hyperloop este poate cel mai discutat, cercetat şi controversat mijloc de deplasare. Încă nu există la nivel practic, dar se discută deja despre dezvoltarea lui în Europa.

Hyperloop a apărut ca un plan al lui Elon Musk, dar rămâne deocamdată doar unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de transport. Anul trecut au început primele operaţiuni de creare a circuitului de test, undeva în Nevada, iar modelul final ar trebui să fie complet funcţional până în anul 2020, scrie Playtech.

Acum aflăm că Hyperloop ar putea fi construit şi în Europa. Hyperloop Transportation Technologies ar fi încheiat o înţelegere cu guvernul din Slovacia conform căreia vor explora posibilitatea de a construi un sistem Hyperloop care să lege Bratislava de Viena şi Budapesta. Astfel, acest proiect ar putea deveni cel mai futurist plan de modernizare a transportului între ţările europene, lăsate puţin în urmă de China şi Japonia. 

Slovacia este un lider tehnologic în industriile automobilelor şi energetică şi în ştiinţa materialelor, multe dintre acestea fiind importante pentru sistemul Hyperloop. Un astfel de sistem de transport va încuraja, în spaţiul european, colaborarea şi inovaţia. crede Dirk Ahlborn, directorul HTT. La viteză maximă, trenul ar putea ajunge la de la Bratislava la Viena în doar opt minute, un drum care durează de obicei o oră cu maşina. Tot opt minute îi ia şi luminii Soarelui să ajungă la noi. 

Anul trecut a pornit şi o competiţie de proiecte pentru Hyperloop, iar în Statele Unite ale Americii au ajuns şi doi români cu care am vorbit. „Eu lucram la lucrarea de licenţă şi am găsit planul lui Elon Musk din 2013. În acela, nu mai lung decât un articol ştiinţific, el a trasat nişte direcţii pentru Hyperloop, dar nu era planul perfect. Alţi specialişti i-au reproşat că sunt greşite calculele. De aici şi competiţia, să vină oameni cu idei noi, cu moduri noi de a rezolva probleme“, explică Sorin Vasile cum a descoperit proiectul Hyperloop şi, implicit, competiţia. Împreună cu Denis Tudor s-a înscris în această întrecere, iar amândoi au ajuns în Statele Unite ale Americii spre finalul lunii ianuarie.

„Când transportul feroviar «de mare viteză» a fost aprobat în California, am fost dezamăgit. Cum putea statul în care se regăsesc Silicon Valley şi JPL (laborator al NASA - n.r.) - unde au fost indexate cunoştinţele omenirii şi unde au fost gândiţi roboţii pentru Marte - să construiască un tren de mare viteză care este, în acelaşi timp, unul dintre cele mai scumpe per kilometru şi unul dintre cele mai lente din lume?“, aşa începe lucrarea dedicată Hyperloop.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €