Vapori de apă, descoperiţi în atmosfera unei planete care ar putea susţine viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă au detectat vapori de apă în atmosfera lui K2-18b, o planetă potenţial locuibilă, de două ori mai mare decât Pământul.

Descoperirea vine la puţin timp după publicarea unui studiu care anunţa că pe aceeaşi planetă este posibilă prezenţa unor nori şi a ploii. K2-18b se află la 110 ani-lumină de noi, şi a fost descoperită în 2015 de telescopul spaţial Kepler al celor de la NASA. Planeta este de două ori mai mare decât Pământul şi de opt ori mai masivă.

K2-18b orbitează o stea roşie pitică, aflată în ”zona locuibilă” – distanţa la care apa lichidă poate fi găsită pe suprafaţa unei planete. Perioada în care aceasta parcurge o orbită completă este de 33 de zile pământene, astfel încât un an pe această planetă este echivalent cu puţin peste o lună pe Terra. În plus, planeta are o gravitaţie mai mare decât cea a Pământului, datorită unei mase mult mai mari.

Datele despre K2-18b, care a devenit cea mai mică exoplanetă în atmosfera căreia au fost descoperiţi vapori de apă, au fost adunate în 2016 şi 2017, cu ajutorul telescopului spaţial Hubble.

Posibilitatea vieţii extraterestre

Cercetătorii au subliniat faptul că exoplaneta K2-18b este în continuare învăluită în mister. Suprafaţa sa ar putea să fie stâncoasă, cu o atmosferă ”grea”, sau planeta ar putea fi în întregime acoperită de apă. Cu toate acestea, ea a devenit unul dintre cei mai buni candidaţi în găzduirea unei posibile vieţi extraterestre, remarcă liderul studiului, Angelos Tsiaras, citat de Space.com.

”Deoarece este o planetă relativ mică ce se află într-o zonă locuibilă şi are apă pe suprafaţa sa, K2-18b este cea mai bună candidată pentru susţinerea vieţii pe care o avem până acum” a menţionat Tsiaras.

În urma examinării observaţiilor făcute cu telescopul Hubble, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că atmosfera planetei conţine între 0.01% şi 50% apă, existând şi posibilitatea ca aceasta să aibă în componenţa sa o cantitate semnificativă de hidrogen.

Inexactitatea rezultatelor provine de la faptul că, prin observaţiile făcute cu Hubble, oamenii de ştiinţă nu pot identifica decât o ”urmă” de apă, fără să poată spune cu precizie care este cantitatea prezentă acolo.  

Super-Pământ sau mini-Neptun?

Descoperirea a dat naştere şi unei polemici între oamenii de ştiinţă, unii dintre aceştia criticând clasificarea lui K2-18b ca un super-Pământ, indicând că planeta nu poate fi locuibilă şi ar trebui clasificată ca un mini-Neptun (planete de până la 10 ori mai mari decât Pământul).

Principalul argument al criticilor este faptul că planetele care au o masă de 1,5 ori mai mare decât a Pământului au şanse foarte mici de a avea o suprafaţă stâncoasă. Mai mult, datorită unor gaze din atmosferă şi a radiaţiei provenită de la steaua sa, K2-18b nu ar avea cum să susţină forme de viaţă, conform acestora.

Apa a mai fost descoperită pe alte planete, însă acestea erau fie prea mari, fie prea fierbinţi pentru a susţine viaţa. Planetele mici şi reci sunt mult mai dificil de detectat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG