Un vulcan „zombi” dă semne de trezire după 250.000 de ani. Specialiştii avertizează cu privire la o potențială erupție a acestuia
0După un somn de peste 250.000 de ani, vulcanul Uturuncu din Bolivia dă semne că se trezește, iar specialiştii sunt îngrijoraţi, deoarece au fost întegistrate mişcări seismice și emisii de gaze.
La peste 6.000 de metri altitudine, în inima Munților Anzi, se ridică tăcut un gigant adormit: vulcanul Uturuncu, care timp de 250.000 de ani a părut inofensiv, uitat de lume și aparent în repaus definitiv. Recent, însă, specialiștii au început să observe semnale îngrijorătoare: mișcări seismice ușoare, emisii de gaze și o deformare ciudată a solului în zona sa centrală, ceea ce indică faptul că acesta este, din nou, activ.
Astfel, s-a consitutit o echipă mixtă de specialişti din întreaga lume, care încearcă să anticipeze comportamentul vulcanului cu ajutorul seismologiei avansate și a tehnicilor sofisticate de modelare. În cadrul acestei investigații, oamenii de ştiinţă au descoperit informaţii importante legate de structura subterană a vulcanului, ceea ce le-a oferit o nouă perspectivă, notează jasondeegan.
Pentru a înțelege mai bine ce se află sub Uturuncu, echipa de cercetători a analizat peste 1.700 de evenimente seismice, folosind o tehnică cunoscută sub numele de tomografie seismică, o metodă prin care se cartografiază variațiile vitezei undelor seismice ce trec prin diferite materiale şi care îi ajută pe oamenii de știință să creeze imagini de înaltă rezoluție ale scoarței terestre. În felul acesta, ei au descoperit o formațiune uimitoare, mai exact o deformare „în formă de sombrero” în sol, adică zona centrală se ridică, în timp ce marginile exterioare se scufundă încet, ceea ce este foarte neobișnuit și sugerează o formă de mișcare internă a fluidului sau a gazului.
Este Uturuncu pe cale să erupă?
Specialiştii afirmă că ctivitatea actuală nu indică o erupție iminentă, dar cauzele ridicării terenului sunt îngrijorătoare. Ei spun că lichidele și gazele încălzite geotermal se acumulează în rezervoare superficiale sub crater, provocând ridicarea solului. Cu toate acestea, comportamentul „zombie” al vulcanului, în care nu există mișcări de magmă la scară largă, sugerează că situația este mai complexă.
În ciuda acestor asigurări, experții rămân precauți, pentru că lumea vulcanilor „zombi”, cum sunt numiţi cei inactivi multă vreme, este imprevizibilă şi chiar și trezirile lente pot deveni rapid violente şi subliniază importanța monitorizării continue, deoarece chiar și schimbările mici pot semnala ceva mult mai periculos.
Monitorizarea vulcanilor inactivi
Cazul Uturuncu nu este unic, dar este emblematic pentru ceea ce vulcanologii numesc tot mai des „vulcani zombi” - formațiuni aparent inactive, care însă continuă să ascundă forțe colosale sub suprafață. În ciuda absenței magmei în mișcare la scară largă, acumularea de gaze și fluide geotermale indică un sistem activ în profunzime. Comparația cu un zombi nu este întâmplătoare: acești vulcani nu mai arată semne vizibile de viață, dar pot reveni brusc, exploziv, la suprafață.
Cercetătorii au demonstrat că o combinaţie de geofizică, geologie și modelare avansată îi poate ajuta în monitorizarea unor vulcani care au fost considerați mult timp inactivi. Această abordare este revoluționară și ar putea ajuta la urmărirea multora dintre cei 1.400 de vulcani potențial activi din întreaga lume care manifestă un comportament „silențios”, la fel ca Uturuncu.
De asemenea, această metodă ar putea deveni un instrument valoros pentru monitorizarea globală a vulcanilor, oferind sisteme de avertizare timpurie pentru zone care erau considerate odată cu risc redus. Dacă va avea succes, ar putea preveni dezastrele prin identificarea vulcanilor care prezintă semne subtile de trezire cu mult înainte de o erupție.
Un nou capitol în înțelegerea „vulcanilor zombi”
Concluziile studiului Uturuncu, publicate în PNAS, deschid un nou capitol în studiul așa-numiţilor vulcani „zombi” – vulcani masivi inactivi care nu sunt niciodată complet morți. Aceștia pot fi liniștiți timp de secole, dar potențialul lor de erupție nu dispare niciodată complet.
Studiul oferă informații valoroase despre comportamentul vulcanilor atunci când nu sunt în erupție activă și despre motivele pentru care ar putea reveni brusc la viață.
Deși nu se prevede o erupție în viitorul apropiat pentru Uturuncu, descoperirile subliniază importanța monitorizării. Chiar și o schimbare subtilă în comportament, precum cea observată la Uturuncu, poate oferi o perspectivă valoroasă pentru înțelegerea vulcanilor mai imprevizibili din întreaga lume.