Un producător şi o actriţă din Rusia au ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a filma prima producţie în spaţiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actriţa Iulia Peressild FOTO EPA-EFE

Un producător şi o actriţă din Rusia au ajuns marţi pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI) pentru a filma prima producţie în spaţiu.

Naveta Soyuz MS-19 pe care s-a aflat şi cosmonautul Anton Shkaplerov a andocat pe SSI la ora României 15:22, cu zece minute întârziere faţă de programare, din cauza unor probleme de comunicare.

Trapa va fi deschisă şi echipajul va fi primit pe SSI în aproximativ o oră. 

Peresild şi Shipenko vor filma timp de 12 zile pe orbită, potrivit NASA. 


În luna mai, agenţia spaţială rusă Roscosmos a anunţat că o va trimite pe actriţa Iulia Peressild, în vârstă de 36 de ani, şi pe cineastul Klim Shipenko, în vârstă de 37 de ani, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) pentru a realiza primul film de ficţiune în spaţiu.

Plecarea a fost programată pentru 5 octombrie 2021 de pe cosmodromul Baikonur, la bordul navei spaţiale Soyuz MS-19.


Filmul, al cărui titlu provizoriu este „Provocarea", este o „dramă spaţială", potrivit Roscosmos. Va fi realizat de Shipenko, autor al filmelor ruseşti „Kholop", „Salyut-7" şi „Text", şi este co-produs de Dmitri Rogozin, directorul agenţiei spaţiale ruse, care a subliniat ambiţia sa ca Rusia să fie prima ţară ce produce un film în spaţiu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”