Un dinte de diavol tasmanian, printre descoperirile făcute într-un sit din Australia. Specia a dispărut de pe continent în urmă cu mii de ani

0
Publicat:

Arheologii care lucrează la situl de la defileul Juukan, situat în vestul Australiei şi distrus de compania Rio Tinto în 2020, au dezgropat mai multe obiecte importante, printre care şi un dinte provenind de la un diavol tasmanian, specie care a dispărut pe continentul australian în urmă cu 3.000 de ani, informează reuters.com, potrivit Agerpres.

Arheologii PKKP Aboriginal Corporation. FOTO nit.com.au

Cândva unul dintre cele mai mari marsupiale carnivore din lume, diavolul tasmanian a dispărut ca specie din Australia continentală în urmă cu circa 3.500 de ani.

Săpăturile, realizate ca parte a unui acord de remediere încheiat între compania minieră şi comunităţile Puutu Kunti Kurrama şi Pinikura (PKKP), scot la iveală noi informaţii despre istoria vieţii umane în perioada ultimei Ere Glaciare, timp de cel puţin 46.000 de ani, a precizat marţi într-un comunicat PKKP Aboriginal Corporation.

„Acest loc este unul foarte special şi important”

Descoperirile actuale le completează pe cele realizate în urma excavărilor efectuate în perioada 2008-2014 şi care au inclus o şuviţă împletită de păr uman care datează cu circa 5.000 de ani în urmă şi care dezvăluie o legătură genetică cu aborigenii care trăiesc în prezent la Pilbara.

„Faptul că avem o colecţie de astfel de obiecte toate dintr-o singură mică parte a excavărilor planificate demonstrează ceea ce populaţia PKKP a spus dintotdeauna - acest loc este unul foarte special şi important”, a declarat directorul excavărilor, Michael Slack, din cadrul Scarp Archaeology.

Distrugerea sitului arheologic de la defileul Juukan în urmă cu patru ani a generat un val de indignare la nivel global, demisiile directorilor excutivi ai Rio Tinto şi o revizuire a legilor australiene destinate protecţiei patrimoniului.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"