Un asteroid ar putea deveni cea mai mică planetă pitică din sistemul solar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forma sferică a asteroidului este elementul principal care îi lipsea acestuia pentru a fi considerat o planetă pitică. Foto: space.com

Asteroidul Hygiea ar putea fi clasificat ca o planetă pitică, preluând astfel titlul deţinut în acest moment de Ceres, cea mai mică planetă pitică din sistemul solar.

Astronomii au reuşit să surprindă o imagine la rezoluţie înaltă a asteroidului Hygiea, al patrulea cel mai mare corp din Centura de Asteroizi. Descoperirea uimitoare a fost faptul că asteroidul are o formă circulară, unul dintre principalele caracteristici ale unei planete pitice şi singura care îi lipsea acestui asteroid pentru o astfel de clasificare.

Forma circulară a planetelor pitice arată că acestea au o masă gravitaţională suficient de mare pentru a forma această sferă. Hygiea avea deja alte caracteristici necesare pentru a fi clasificat drept planetă pitică, precum faptul că realizează o orbită în jurul Soarelui, nu este considerat o lună care orbitează o altă planetă, şi nici nu a îndepărtat alte obiecte situate pe propria sa orbită.

Aşadar, care este mărimea acestui potenţial nou membru al familiei planetelor pitice? Conform unei echipe de astronomi, condusă de cercetătorul Pierre Vernazza, de la Laboratorul de Astrofizică din Marseille, diametrul estimat al lui Hygiea este de 430 de kilometri. Space.com arată că acest diametru este echivalentul a mai puţin de o cincime din cel al celui mai faimos membru al planetelor pitice, Pluto (acesta are un diametru de 2400 de kilometri).

În acest moment, Ceres deţine titulatura de ”cea mai mică planetă pitică”, cu un diametru de 950 de kilometri. Hygiea ar putea prelua această coroană în cazul în care Uniunea Astronomică Internaţională decide că asteroidul este, într-adevăr, o planetă pitică.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?