UE şi Rusia îşi dau mâna pentru a trimite împreună oameni pe Lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Spaţială Europeană şi cea rusă vor să colaboreze pentru a trimite o misiune într-o zonă neexplorată de la polul sud al Lunii.

Misiunea va fi prima dintr-o serie care îşi propune, în final, să tirmită din nou oameni pe Lună, şi chiar să stabilească acolo o bază permanentă, relatează BBC.

Prima navă din misiunea denumită Luna 27 este programată să aselenizeze peste cinci ani şi va explora suprafaţa lunară pentru a determina dacă există apă şi materii prime pentru producţia de combustibil şi oxigen.

Proiectul face parte dintr-o serie mai largă de iniţiative ale agenţiei spaţiale Ruse de a trimite din nou oameni pe Lună.

Ruşii vor reia programul spaţial întrerupt de Uniunea Sovietică în anii '70, potrivit profesorului Igor Mitrofanov, de la Institutul de Cercetare Spaţială din Moscova.

Însă, spre deosebire de perioada Războiului Rece, când ruşii concurau cu Statle Unite, aceştia îşi propun acum să colaboreze cu celelalte ţări.

Bérengère Houdou, şeful grupului de explorare lunară de la Centrul pentru Tehnologie şi Cercetare Spaţială European, are o strategie similară.

„Avem ambiţia de a trimite astronauţi europeni pe Lună. Purtăm în prezent discuţii la nivel internaţional privind o colaborare prin care să ne întoarcem pe Lună”, a declarat acesta.

Şi noul şef al Agenţiei Spaţiale Europene vrea să construiască o bază pe Lună, în partea sa nevăzută.

În primă fază, misiunea va fi una robotică. Luna 27 va ateriza în zona Polului Sud lunar, unul dintre cele mai reci locuri din Sistmul Solar. Drept urmare, oamenii de ştiinţă se aşteaptă să găsească acolo cantităţi mari de apă îngheţată, dar şi alte substanţe care au fost protejate de căldura Soarelui.

Unul dintre scopurile misiunii este de a investiga potenţiala folosire a acestei ape ca resursă, dar şi de a afla despre începuturile vieţii în Sistemul Solar.

„Din cauza frigului extrem putem făsi cantităţi mari de apă îngheţată şi alte substanţe pe care le-am putea folosi ca combustibili pentru rachte sau în sistemele de menţinere a vieţii, pentru a sprijini misiunile umane viitoare care credem că vor merge în acest loc”, a declarat James Carpenter, cercetător la Agenţia Spaţială Europeană.

Igor Mitrofanov spune că există beneficii ştiinţifice şi comerciale pe care o prezenţă permanentă a oamenilor pe lună le-ar putea aduce.

„Va fi pentru observaţii astronomice, pentru utilizarea mineralelor şi altor resurse lunare şi pentru a crea un avanpost care poate fi vizitat de cosmonauţi ca test pentru un viitor zbor către Marte”, explică savantul rus.

Participarea europeană la misiune va primi aprobarea finală la finele anului 2016. Proiectul este sprijinit atât de Agenţia europeană cât şi de cea rusă, iar oamenii de ştiinţă din ambele instituţii cred că întrebarea nu este dacă oamenii se vor întoarce pe lună ci când se va întâmpla acest lucru.

„Această serie de misiuni este începutul reîntoarcerii pe Lună, dar este, în acelaşi timp, începutul a ceva cu totul nou în temreni de explorare a Sistemului Solar”, crede Richard Fisackerly, inginer în cadrul proiectului.

Ultima misiune pe Lună cu oameni la bord a avut loc în 1972.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa