Transportul viitorului va fi doar despre viteză: Hyperloop şi noul Concorde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou avion supersonic şi trenul de mare viteză vor fi două mijloace de transport care vor „micşora“ şi mai mult lumea în deceniile viitoare.

Noul tip de avion Concorde şi trenul Hyperloop sunt două proiecte care urmăresc o reinventare a transportului aerian şi feroviar. Cel dintâi revine la ideea avionului supersonic capabil să ajungă de trei ori mai repede dintr-un punct în altul. Cel de-al doilea a pornit de la antreprenorul Elon Musk şi a ajuns în stadiul de prototip gândit de câteva echipe din Statele Unite ale Americii. „Unic în istoria tehnologie e să ai o capabilitate unică şi s-o pierzi. Vom trăi era unui progres reînnoit pentru călătoriile aeriene. Misiunea mea pe termen lung este să ajut la realizarea acestui lucru“, a declarat Blake Scholl, directorul şi fondatorul companiei Boom Technology. Aceasta plănuieşte să readucă în aer un avion similar Concorde.

Compania Bloom are susţinera miliardarul Richard Branson. Planurile celor doi antreprenori vin la aproape 40 de ani după lansarea avionului Concorde, iar prototipul pentru cel nou ar urma să fie finalizat în următorii ani. Însă concurenţa este destul de mare, deoarece atât Boeing, cât şi Lockheed Martin ar dori să ajungă primii pe această piaţă. Boom şi-a propus să realizeze primele zboruri cu prototipul XB-1 spre finalul anului viitor şi să lanseze avionul pe piaţă în 2023. Perioada nu e aleasă chiar la întâmplare, deoarece e fix la 20 de ani după ce Air France şi British Airways au retras Concorde în urma unor probleme şi a creşterii neîncrederii pasagerilor.

De cealaltă parte, proiectul Hyperloop, cel puţin acum, este similar unui tren de tip Maglev şi ar putea atinge o viteză de aproximativ 1.200 kilometri pe oră. Costul reţelei şi al trenului e evaluat la aproximativ şase miliarde de dolari pentru transportul oamenilor şi 10 miliarde pentru transportul maşinilor. Hyperloop va rula într-un tub special vidat, pentru ca presiunea exercitată de aer să nu ducă la un consum enorm de energie. Planul actual este ca trei rute să intre în producţie în următorii cinci ani. Iniţial, vor fi conectate oraşe din regiuni individuale, iar apoi regiunile vor fi conectate între ele, pentru a crea o reţea uriaşă.

Cum ar putea arăta într-un secol reţeaua Hyperloop.

Avionul supersonic ar costa peste 1 miliard de dolari, dar mai multe fonduri de investiţii şi-au manifestat deja interesul. Însă avantajul implicării lui Branson e că Spaceship Company, divizia de producţie a Virgin Galactic, va sprijini atât proiectarea şi fabricaţia, cât şi testarea primelor 10 aeronave Boom.

Când vine vorba de costuri per pasager, niciunul dintre aceste mijloace nu va fi ieftin în primii ani de operare. O călătorie cu avionul supersonic ar ajunge la 5.000 de dolari între New York şi Londra, iar pentru Hyperloop este preconizat un cost la jumătate. Totuşi, raportat la inflaţie, un bilet cu un Concorde costa 15.000 de dolari, astfel că, până în acest punct, e un câştig. Până să devină o comoditate pentru aproape toţi pasagerii, vor mai trece câteva decenii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani