SpaceX, aproape de un prim zbor orbital al mega-rachetei Starship, care va permite colonizarea planetei Marte

0
Publicat:

SpaceX a depăşit joi o etapă importantă în dezvoltarea mega-rachetei sale Starship, concepută pentru a transporta oameni pe Lună şi pe Marte, după ce a realizat un impresionant test la sol al motoarelor sale, deschizând astfel calea spre un posibil prim zbor orbital în luna martie.

Lansare reachetă FOTO Joe Raedle/Getty Images North America/Getty Images via AFP

Timp de câteva secunde, într-un zgomot enorm, motoarele Raptor ale primei trepte a rachetei au fost pornite, formând o uriaşă bulă de foc şi proiectând un nor gros de fum deasupra bazei SpaceX din Boca Chica, o localitate aflată în sudul extrem al statului american Texas, potrivit Agerpres.

În total, 31 dintre cele 33 de motoare au fost pornite, a declarat pe Twitter CEO-ul SpaceX, Elon Musk. „Însă acesta este un număr suficient de motoare pentru a ajunge pe orbită!”, a adăugat el. Unul dintre ele a fost oprit de echipele de la SpaceX „chiar înainte de începutul testului”, iar un alt motor „s-a oprit el însuşi”, a detaliat miliardarul de origine sud-africană.

Totul depinde de teste

Acest lansator nu a zburat încă niciodată în configuraţia sa completă, care include o primă treaptă, denumită Super Heavy, cu înălţimea de 69 de metri. Doar vehiculul Starship, a doua treaptă a rachetei, a efectuat zboruri suborbitale de testare, dintre care unele s-au încheiat cu explozii impresionante.

La începutul lunii februarie, Elon Musk a precizat pe Twitter că „dacă toate testele rămase de efectuat se desfăşoară cu bine”, atunci o tentativă de lansare a mega-rachetei Starship care va include treapta Super Heavy va avea loc în luna martie. Racheta Starship a fost aleasă de NASA pentru a îi duce pe astronauţii americani pe Lună în cadrul misiunii Artemis 3, programată oficial în anul 2025. Însă drumul până acolo este încă foarte lung.

Nu vrem ca al 15-lea zbor să transporte oameni”, ci mai degrabă „cel de-al 100-lea sau cel de-al 200-lea”, a declarat miercuri într-o conferinţă de presă la Washington Gwynne Shotwell, care ocupă a doua poziţie ca importanţă în ierarhia companiei SpaceX.

Trebuie să fim capabili să avem sute de zboruri înainte să trimitem oameni pe Lună, acesta este scopul”, a adăugat ea. Gwynne Shotwell a mai spus că racheta va transporta mai întâi pe orbită sateliţi ai companiei SpaceX pentru constelaţia sa Starlink, care furnizează internet din spaţiu.

Cine vor fi primii călători pe Lună

Anul trecut, miliardarul american Jared Isaacman a anunţat un parteneriat cu SpaceX pentru trei misiuni spaţiale, ultima dintre ele urmând să devină primul zbor cu oameni la bord ce va fi realizat de Starship.

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa, apoi şi antreprenorul american Dennis Tito (primul turist spaţial din istorie), au anunţat la rândul lor că vor urca în această rachetă cu ocazia unei călătorii în jurul Lunii. „Am conceput Starship pentru a ne apropia cât mai mult posibil de operaţiunile companiilor aeriene”, a explicat Gwynne Shotwell, care vorbeşte despre "zeci sau chiar sute" de lansări pe zi.

Cele două trepte ale rachetei urmează să fie recuperate şi reutilizate. Potrivit companiei SpaceX, acest tip de rachetă va permite omenirii să colonizeze planeta Marte.

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi