Sonda Voyager, lansată de NASA în anii '70, continuă să trimită date importante despre spaţiul interstelar. Ea a părăsit sistemul solar în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: NASA

Pe 20 august se împlinesc 40 de ani de la lansarea misiunii Voyager, cea care cuprindea două sonde gemene care urmau să exploreze vastitatea sistemului nostru solar.

Acestea au dus la bun sfârşit scopul pentru care au folst lansate, trimiţând înapoi pe Pământ numeroase poze nemaivăzute până la vreme reaspectivă. Ei bine, 40 de ani mai târziu, Voyager 2 încă transmite date importante din spaţiul interstelar. Ea a depăşit graniţele sistemului solar în 2012. Voyager 1, însă, va părăsi sistemul solar în aproximativ doi ani. 

Sondele au ajutat la elucidarea misterelor celor mai importante planete şi luni din vecinătate şi au descoperit multe lucruri foarte interesante, precum oceanul planetar subteran de pe Europa, una dintre lunile lui Jupiter, sau primele poze cu vulcani activi de pe altă planetă decât Pământul (Io, o altă lună a lui Jupiter). Oamenii de ştiinţă de la NASA sunt surprinşi că sonda Voyager 1 încă rezistă cu stoicism, la mai mult de 21 de miliarde de kilometri distanţă faţă de casă.

Dincolo de limitele sistemului solar, Voyager continuă să dea peste fragmente importante de comete sau asteroizi, pe care le studiază. Apoi, datele sunt trimise pe Pământ. Durata de viaţă a celor două sonde este estimată până în 2030, atunci când bateriile nucleare ale acestora se vor fi terminat.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat