Sonda spaţială europeană SolO este gata pentru cea mai îndrăzneaţă misiune: să surprindă imagini cu polii Soarelui VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto Airbus

Sonda spaţială europeană Solar Orbiter a celor de la Airbus, care va ajunge la o distanţă foarte mică faţă de Soare, este gata de lansare, relatează BBC.

Sonda Navei Solar Orbiter sau SolO va fi trimisă în interiorul orbitei planetei Mercur, planeta cea mai apropiată de Soare. Astfel, cu ajutorul telescopului pot fi surprinse imagini ale stelei.

Acest proiect se va întinde pe o perioadă de 11 ani, însă fascinantul efort va fi foarte relevant pentru întreaga umanitate. Iar cercetătorii speră că vor înţelege mai bine activitatea Soarelui.

„Facem toate acestea nu doar de dragul de a ne mări bagajul de cunoştinţe, ci pentru a fi capabili să luăm mai multe măsuri de precauţie, de exemplu pentru a ne proteja sateliţii şi astronauţii, dacă am şti când începe o puternică furtună solară”, a spus Daniel Müller, cercetător în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene.

Sonda a fost asamblată în Stevenage, Marea Britanie, de către Airbus. Proiectul a costat 1,5 miliarde de euro, iar Marea Britanie a contribuit cu 220 milioane de euro.

Navei spaţiale SolO i s-au efectuat ultimele verificări şi va fi trimisă în Florida de unde va fi trimisă în spaţiu în luna februarie a anului viitor, la bordul unei rachete Atlas.

Este o provocare pentru tehnologia Airbus să protejeze sonda care va zbura la 43 milioane kilometri de Soare şi va suporta o temperatură de 600 grade Celsius.

Sonda este protejată de o armură puternică de titan şi de un sistem complex de răcire.

Pentru ca telescopul să poată surprinde imagini de pe suprafaţa Soarelui, scutul din titan este prevăzut cu un sistem de găuri care se deschid pentru scurt timp.

„Interacţiunile dintre plasma solară şi câmpul magnetic solar sunt foarte dinamice, mai ales observate atât de aproape. Iar unele interacţiuni de acest fel se petrec în regiuni mici, de aceea trebuie observate de foarte aproape.” a spus cercetătorul american Holly Gilbert.

Diferenţa dintre proiectul SolO şi celelalte proiecte asemănătoare este că acesta va încerca să surprindă imagini ale regiunilor polare solare.

„Aceste regiuni sunt foarte relevante pentru că sunt sursa unor puternice vânturi solare, de asemenea putem considera că polii solari pot fi cheia înţelegerii activităţii solare.” a spus cercetătorul francez Frédéric Auchère.

SolO va urma aceeaşi traiectorie de lansare pe care a avut-o sonda solară Parker, lansată anul trecut.

Sonda Parker se aventurează la o distanţă de 6 milioane kilometri şi are ca scop să preia anumite particule din zonele unde este trimisă.

Cercetătorii spun că cele două nave spaţiale pot face o echipă puternică şi pot exista mai multe căi de a le folosi împreună, pentru a oferi informaţii ştiinţifice incredibile, dacă sunt poziţionate corect. Dar toate acestea vor fi posibile abia din septembrie anul viitor.  

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”