Rusia va lansa vineri o sondă spaţială către Lună, prima după 47 de ani

0
Publicat:

Rusia urmează să lanseze vineri prima sa sondă selenară după anul 1976, a anunțat agenția spațială rusă Roscosmos, transmite AFP, conform Agerpres.

Lansare rachetă de către agenția spațială Roscosmos FOTO: Shutterstock

Comunicatul Roscosmos anunță că lansarea sondei Luna-25 va avea loc "la 11 august, la 2:10:57 ora Moscovei" (23:10:57 GMT, joi), în contextul în care misiunile de aselenizare ale puterilor spațiale precum Statele Unite, China, India și Uniunea Europeană s-au înmulţit.

Roscosmos a informat că o rachetă de tip Soiuz este "pregătită" la cosmodromul Vostotchny din Orientul Îndepărtat pentru lansarea sondei Luna-25, care va aseleniza lângă Polul Sud al Lunii, "pe un teren dificil".

Se preconizează că drumul spre satelitul natural al Pământului va dura între "patru zile şi jumătate şi cinci zile şi jumătate", potrivit datelor publicate de Roscosmos, citate de agenţia oficială de presă Tass.

După aselenizare, sonda Luna-25, care cântăreşte aproape 800 de kilograme, va avea ca obiectiv principal, timp de cel puţin un an, "prelevarea şi analizarea solului şi efectuarea de cercetări ştiinţifice pe termen lung", a indicat agenţia spaţială rusă în comunicat său oficial.

Aceasta reprezintă prima misiune a noului program selenar al Rusiei și vine într-un moment în care Rusia are nevoie de noi parteneri în domeniul spațial și urmărește o cooperare mai strânsă cu China după ce a pierdut parteneriatul cu Agenția Spațială Europeană (ESA) ca urmare a ofensivei din Ucraina, scrie AFP.

În pofida retragerii ESA din cooperarea la programul Luna, Moscova a declarat că îşi va continua proiectele cu privire la Lună şi va înlocui echipamentele ESA cu echipamente fabricate autohton. Ultima misiune pe Lună a URSS a fost a cum 47 de ani prin lansarea sondei spaţiale Luna-24, în 1976.

După prăbușirea URSS, Moscova a încercat să inoveze în domeniul explorării spaţiale, iar programele sale se văd acum cu o concurenţa mult mai puternică, nu doar din partea actorilor de stat, ci şi a iniţiativelor private, precum compania Space X, Blue Origin și multe altele.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM