Primele pastile anti-îmbătrânire ar putea ajunge ajunge pe rafturile farmaciilor în 2028, potrivit unui expert

0
0
Publicat:

Pastilele care pot ajuta o persoană să inverseze efectele îmbătrânirii ar putea fi pe piață în următorii cinci ani, potrivit unui expert, relatează Daily Mail. 

FOTO Shutterstock

Sam Altman, în vârstă de 37 de ani, a finanțat luna trecută start-up-ul biotehnologic Retro BioScience cu 180 de milioane de dolari. El este cel mai recent dintr-un lung șir de miliardari din Silicon Valley care și-au pus averea considerabilă în slujba studiilor privind îmbătrânirea. 

Jeff Bezos, de la Amazon, ar fi investit 3 miliarde de dolari în Altos Labs, un startup ce are ca obiectiv prelungirea vieții. Cofondatorul PayPal, Peter Thiel, a investit în Fundația Methuselah, care are ca obiectiv ca „90 de ani să devină noii 50 de ani”.

Cu toate aceste resurse investite în vindecarea îmbătrânirii, Andrew Steele, autorul cărții 'Ageless: Noua știință de a îmbătrâni fără a îmbătrâni', crede că pastilele pentru prevenirea îmbătrânirii ar putea fi pe rafturile farmaciilor în cinci ani.

El indică medicamente existente - cum ar fi metforminul, o pastilă pentru diabet - care ar putea fi reconvertite în tratamente anti-îmbătrânire într-un „termen foarte, foarte scurt”.

Steele a declarat: "

În cazul acestor miliardari, sunt sigur că unii dintre ei fac acest lucru doar pentru câștig personal - au toți acești bani și este imposibil să-i cheltuiască într-o singură viață de om.

Dar... dacă ești un investitor isteț, poți vedea că medicamentele anti-îmbătrânire reprezintă o oportunitate de afaceri uriașă, deoarece piața potențială este reprezentată de fiecare om în parte.

Cred că va fi cea mai mare revoluție în medicină de la descoperirea antibioticelor - și, ca om de afaceri avizat, vrei să fii în fruntea acestei revoluții”, a declarat Steele. 

Deși îmbătrânirea nu ucide direct oamenii, persoanele în vârstă sunt expuse riscului de a suferi de multe boli mortale, cum ar fi Alzheimer, boli de inimă și cancer.

Aproximativ 100.000 de persoane mor zilnic din cauza bolilor legate de vârstă, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

„Din toate timpurile, îmbătrânirea a fost și este cea mai mare provocare a umanității. Există 20-30 de companii care dezvoltă noi medicamente cunoscute sub numele de «senolitice», care ucid celulele îmbătrânite din organism”, a explicat el.

La șoareci, aceste medicamente fac ca animalele în vârstă să devină brusc vioaie și sănătoase.

„Multe dintre aceste medicamente sunt medicamente pe care deja le înțelegem și le folosim în diferite scopuri, astfel încât nu trebuie să dezvoltăm noi medicamente”, a mai adăugat acesta. 

Un exemplu de tratament senolitic este combinația dintre datasinib, utilizat pentru chimioterapie, și quercetină, o moleculă care se găsește în fructe și legume.

Folosite împreună, acestea elimină celulele responsabile de multe dintre problemele asociate cu îmbătrânirea.

Un alt potențial medicament general anti-îmbătrânire este metformina. Aprobat pentru prima dată în 1994 pentru diabetul de tip 2, medicamentul s-a dovedit a fi promițător în ceea ce privește prelungirea duratei de viață.

„Unele dintre aceste companii încearcă să dezvolte medicamente noi și mai eficiente care ar putea face același lucru mai bine”, a declarat autorul. „Acest lucru este foarte foarte aproape de concretizare. Și aș fi șocat dacă în cinci ani nu vom avea niște senolitice în farmacii. Probabil că nu vor fi pentru îmbătrânire la început. Va fi pentru o boală specifică - și poate că în 10 ani, îl vom folosi pentru îmbătrânire”

Steele spune că, în mod realist, tratamentele pe care este probabil să le vedem pe termen scurt vor prelungi „durata de viață” prin tratarea bolilor legate de vârstă - întârziind apariția unor probleme precum demența.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție