Premieră: China a crescut o plantă de bumbac pe partea îndepărtată a Lunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru prima oară, China a reuşit să crească o plantă de bumbac pe Lună, în cadrul unui experiment de explorare a părţii îndepărtate a satelitului.

Experimentul face parte din proiectul Chang’e 4, care presupune explorarea Lunii cu ajutorul unui vehicul special (lander). Călătoria lander-ului a fost plină de evenimente până acum, tot el descoperind o substanţă misterioasă, asemănătoare unui gel, la suprafaţa satelitului.

Planta de bumbac este una dintre cele câteva organisme care au fost ţinute într-o mini biosferă care cântăreşte numai 2.6 kilograme, la presiunea de o atmosferă, aflată la bordul lander-ului. Biosfera a fost ţinută în condiţii de mediu relativ similare cu cele de pe Pământ, resimţind însă efectele radiaţiilor spaţiale şi ale microgravitaţiei.

Într-u ninterviu acordat revistei IEEE Spectrum, liderul experimentului, Xie Gengxin, a vorbit despre provocările pe care le-a prezentat această încercare, menţionând că greutatea biosferei nu trebuia să depăşească 3 kilograme. Astfel, au fost alese 5 specii de organisme biologice: seminţe de bumbac, de cartof, de arabidopsis, drojdie şi ouă de musculiţe de fructe.

Majoritatea organismelor au murit rapid, cu excepţia seminţelor de bumbac, care au încolţit şi din care au ieşit două frunze. În trecut au mai fost crescute plante la bordul SSI (Staţia Spaţială Internaţională).

Din nefericire, frunzele au murit după o zi lunară (echivalentul a două săptămâni pe Pământ). În timpul unei nopţi lunare, temperaturile scad dramatic, iar fără încălzire externă organismele au căzut pradă frigului.

Iniţial, oamenii de ştiinţă au dorit să trimită şi animale ca parte a experimentului, inclusiv o ţestoasă mică. Această propunere a fost însă demontată rapid, datorită oxigenului limitat disponibil la bordul lander-ului.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul