Omul care vrea să cucerească planeta Marte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elon Musk este fondatorul Space X şi Tesla Motors

Un om demn să devină personajul principal al unui roman SF, dintre acelea pe care le scria atât de frumos Jules Verne, relatează cei de la revista Stiinta si Tehnica, despre Elon Musk.

O să îmi spuneţi că exagerez, că personajele lui Jules Verne ţin de perioada romantismului. Azi, în lumea asta atât de avansată, guvernată însă de atâtea nimicuri, marile idealuri romantice nu mai au nici un rost. Au rost banii, are rost faima… Aşa este lumea începutului de secol XXI. Numai că există şi excepţii. În ultimele două numere v-am dat două exemple în acest sens. V-am povestit despre un om care vrea să zboare ajutat de Soare şi despre un altul care şi-a construit aripi pentru a zbura precum păsăsrile. Omul despre care vă voi vorbi acum vrea să plecăm pe Marte!

Numele său este Elon Musk. Multă vreme nici nu l-am băgat în seamă. Ajunseseră la mine informaţii cum că vrea să se avânte în spaţiul cosmic dar, spre marea mea ruşine, nu le-am luat în serios. Credeam că mă aflu în faţa unui simplu exerciţiu de imagine, că Elon Musk are o foarte bună echipă de PR. Nu aţi remarcat şi dvs. că astăzi contează mai mult ceea ce spui că faci, decât ceea ce faci cu adevărat? Cu Elon Musk nu este aşa. El se abate de la această regulă. Din acest motiv, vă spun de pe acum, l-am ridicat la gradul de prieten.

Citeşte povestea lui Musk pe stiintasitehnica.com

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie