Omul „bionic“ cu cip electronic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un dispozitiv implantat în creier va permite oamenilor să controleze calculatoarele folosind puterea minţii FOTO Shutterstock

Un cip de silicon implantat în creier va permite trimiterea comenzilor către muşchi în timp real. Tehnologia care va permite oamenilor să trimită comenzi calculatoarelor prin gânduri este cu un pas mai aproape de realizare.

Noul algoritm inventat de cercetătorii de la Stanford University din California „traduce“ semnalele neurologice şi le transformă în comenzi de mişcare, informează „Daily Mail“. Informaţiile sunt înregistrate de un cip din silicon implantat în creier, care permite transformarea gândurilor în comenzi, mai repede şi cu o mai mare acurateţe decât orice alt dispozitiv similar.

Persoanele cu dizabilităţi sunt principalii beneficiari ai invenţiei, care le va permite utilizarea facilă şi eficientă a protezelor medicale. Tehnologia algoritmului intitulat „reFIT” este aproape finalizată, spun cercetătorii. În prima etapă, aceştia s-au axat pe acţionarea cursorului pe ecranul computerului. Maimuţele folosite pentru acest experiment au reuşit să mişte cursorul pe ecran prin intermediul cipului implantat, doar prin comenzi mentale. Rezultatele înregistrate au fost cele mai rapide faţă de toate testele efectuate anterior.

Telecomanda acţionată în gând

Prima interfaţă care a permis omului să controleze obiectele cu puterea minţii a fost folosită încă din 2004. Mat Nagle, un tânăr sportiv  de 25 de ani din Massachusetts, a rămas paralizat complet după ce a fost înjunghiat în timpul unei altercaţii. El a participat la un studiu care a folosit sistemul de interfaţă neuronal „BrainGate“ (poarta creierului), conform scienceonline.org. Chirurgii i-au implantat 96 de senzori pe creier, iar computerul i-a decodat gândurile. El a intrat în istorie când a reuşit să îşi deschidă mesajele din e-mail şi să folosească telecomanda televizorului, toate acţiunile fiind controlate exclusiv mental.

Mat Nagle şi toate persoanele cu dizabilităţi ar putea duce, în curând, o viaţă mai apropiată de normalitate datorită noii tehnologii. Algoritmul inventat de cercetătorii californieni „ar putea îmbunătăţi mult performanţa sistemelor protezelor folosite de oamenii paralizaţi“, a spus coordonatorul echipei de cercetare, Krishna Shenoy.

Când o persoană care nu-şi poate mişca un membru îşi imaginează că face acest lucru, celulele din emisfera creierului care controlează mişcările activează totuşi comanda, încercând să efectueze mişcarea, au explicat cercetătorii. Senzorii o preiau şi o transmit computerului. Faţă de studiile anterioare, echipa de la Stanfordd a reuşit realizarea acţiunilor imaginate în timp real, folosing datele culese de sistemul „reFIT“.

Vocea minţii

Nu doar persoanele cu handicap locomotor pot beneficia de puterea minţii în a controla computere. Cercetătorii de la Facultatea de Medicină din cadrul Washington University au creat un implant similar, care permite utilizatorilor să acţioneze calculatorul gândindu-se la anumite sunete. Cercetarea va putea permite „dezvoltarea unei tehnologii care va permite comunicarea în timp real a pacienţilor care şi-au pierdut abilitatea de a vorbi în urma unui accident, indiferent dacă a fost afectată zona creierului sau corzile vocale“, a spus neurochirurgul Eric Leuthard, cercetător în cadrului studiului. 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul