O companie de biotehnologie vrea să folosească celule stem pentru a reactiva creierul persoanelor aflate în moarte cerebrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O companie de biotehnologie a primit avizul etic de la autorităţile de profil din SUA pentru a realiza un studiu foarte controversat pe 20 de persoane în moarte cerebrală.

Pe parcursul următorului an, compania îşi propune să simuleze sistemul nervos al acestora pentru a le „reseta” creierul. Bioquark speră ca acest studiu să determine dacă oamenii decedaţi pot fi readuşi, cel puţin parţial, la viaţă, scrie iflscience.com.

Compania vrea să facă o serie de teste pe 20 de pacienţi care sunt în moarte cerebrală şi sunt ţinuţi în viaţă de aparate. Echipa de cercetători va injecta celule stem în creierul subiecţilor, va realiza o serie de infuzii de substanţe chimice în măduva spinării şi va efectua o serie de tehnici de stimulare a nervilor care sunt folosite, de obicei, pentru a trezi oamenii din comă.

După fiecare dintre aceste tratamente, echipa de cercetători va monitoriza activitatea cerebrală a subiecţilor timp de câteva luni, pentru a vedea dacă există vreun semn de reactivare neurologică. Echipa se va concentra pe partea de jos a creierului, care controlează respiraţia şi bătaia inimii unei persoane.

Sistemul nervos central este un sistem bio-electro-chimic, în care substanţe chimice numite neurotransmiţători sunt folosite pentru a transmite semnale electrice în corp. Stimularea neuronilor cu curent electric s-a mai realizat la subiecţi în comă, însă în cazul morţii cerebrale aceştia încep să se degradeze,aşa că cercetătorii vor fi nevoiţi să se concentreze pe regenerarea lor.

Pentru acest lucru, cercetătorii vor folosi celule stem, care se pot transforma în orice fel de celulă din corpul uman.

Studiul se va desfăşura la spitalul Anupam din Rudrapur, India. Pacienţilor li se vor administra cocktailuri de peptide, substanţe ce acţionează ca neurotransmiţători, şi, de două ori pe săptămână, injecţii cu celule stem.

„Viziunea noastră pe termen lung este că o recuperare completă în cazul acestor pacienţi este o posibilitate, deşi nu pe asta se concentrează acest prim studiu. Însă este un pod către acea posibilitate”, a declarat Ira Pastor, CEO al companiei care va realiza experimentul.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare