NASA organizează un concurs pentru tinerii din România. Cum şi unde te înscrii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hackathon-ul internaţional Space Apps, organizat de NASA, va avea loc în România pentru al treilea an consecutiv, în perioada 19-21 octombrie.

Evenimentul va avea loc simultan în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Scopul acestuia este de a corela datele NASA, într-o manieră colaborativă, cu persoane de pe întreg globul care pot găsi soluţii la aceste provocări.

Tema generică a ediţiei din acest an este "Pământul şi Spaţiul!". Orice programator, om de ştiinţă, designer, storyteller, creator, constructor, specialist software sau entuziast privind ştiinţa poate lua parte la rezolvarea provocărilor propuse.

Persoanele cu abilităţi de rezolvare a problemelor şi idei creative, studenţi sau profesionişti, începători sau veterani, se pot înscrie.

Cele 6 subteme ale celor două zile de competiţii care au loc simultan în oraşe din întreaga lume sunt: ​​"Puteţi construi un/o ...", "Ajutaţi-i pe alţii să descopere Pământul", "Vulcanii, aisbergurile şi asteroizii", "Lumea are nevoie acum de ... ", "O lumină orbitoare" şi "Un univers de frumuseţe şi minuni".

Înscrierea participanţilor va începe la jumătatea lunii septembrie şi va fi anunţată pe http://2018.spaceappschallenge.org/ şi pe canalele de social media ale competiţiei.

Premii speciale vor fi oferite pentru mai multe categorii. La ediţia din 2017 au fost desemnaţi câştigători pentru: "Cea mai bună utilizare a datelor", "Cea mai bună utilizare a hardware-ului", "Cel mai bun concept privind o misiune", "Impact galactic", "O soluţie care inspiră", "Preferatul publicului".  

Participarea este limitată la 100 de persoane confirmate. Echipele înregistrate sunt aşteptate să îşi aducă propriile echipamente pentru a lucra la proiecte.

În România, peste 80 de echipe au participat la cele două ediţii anterioare.

Mai multe pentru tine:
Momentul fenomenal în care Ianis Hagi salvează echipa Națională a României
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Luptele duse pentru cucerirea redutei Grivița II, în timpul Războiului de Independență
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Impredictibilitatea economică și creșterea taxelor pun presiune pe industria serviciilor pentru afaceri, arată o analiză făcută de specialiști
Planul lui Trump pentru Gaza îi va aduce Nobelul sau va aduce și pacea? Expertă: „Acum, pare mai degrabă un exercițiu diplomatic”
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”