NASA a lansat cu succes capsula Orion, în cadrul unui prim zbor de testare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NASA a lansat cu succes vineri, după o amânare de 24 de ore, cauzată de o anomalie tehnică, o nouă capsulă fără echipaj uman la bord, Orion, primul vehicul spaţial american după cele din programul Apollo conceput pentru a transporta astronauţi dincolo de orbita terestră şi, în viitor, pe Marte.

Puternica rachetă Delta IV Heavy cu două module, construită de compania United Launch Alliance (ULA), transportând capsula Orion, ce are o greutate de 8,6 tone, a decolat de la baza Cape Caneveral din statul american Florida, aşa cum era prevăzut, la ora 12.05 GMT, în interiorul unei ferestre de lansare ce avea o durată de două ore şi 39 de minute, informează AFP.

După o ascensiune de 17 minute, capsula Orion s-a separat de cel de-al doilea etaj al lansatorului ei, pentru a se plasa pe o orbită eliptică. Orion va efectua două rotaţii în jurul Terrei, iar a doua rotaţie va fi efectuată la altitudinea de 5.800 de kilometri, de 14 ori mai mare decât distanţa dintre Staţia Spaţială Internaţională (aflată la altitudinea de 420 kilometri) şi sol, în cadrul unui periplu spaţial de patru ore şi 24 de minute, care se va încheia cu o amerizare lentă în Oceanul Pacific, la 1.000 de kilometri de coastele mexicane ale Peninsulei California.

Ţinând cont de altitudinea la care zboară capsula Orion, ea va putea să efectueze o reintrare în atmosferă cu o viteză de peste 32.000 de kilometri pe oră, înainte de a coborî în apele Oceanului Pacific, frânată de trei paraşute.

Acest zbor a fost conceput pentru a testa în principal scutul termic al capsulei, care va trebui să reziste la temperaturi de 2.200 de grade, ca şi paraşutele şi computerele de la bordul noului vehicul spaţial. Orion este înzestrată, de asemenea, cu 1.200 de senzori care măsoară vibraţiile, intensitatea zgomotului şi temperatura.

Primul zbor al capsulei Orion cu echipaj uman va avea loc în jurul anului 2021.

NASA a cheltuit circa 375 de milioane de dolari pentru acest zbor de testare, fără a include costul de realizare a capsulei. Cheltuielile totale generate de capsula Orion, inclusiv cele 8 miliarde de dolari alocate în programul Constellation, în prezent anulat, se vor ridica la aproximativ 15 miliarde de dolari.

NASA intenţionează să folosească vehiculele Orion şi lansatoarele sale din gama Space Launch System, în prezent în etapa de dezvoltare, în cadrul unor misiuni spaţiale viitoare, ce vizează plasarea de astronauţi pe un asteroid, pe Lună şi, în cele din urmă, pe planeta Marte.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”