Misterul craterelor uriaşe formate în Siberia a fost dezlegat de oamenii de ştiinţă

Anul trecut, un crater masiv a apărut în tundra siberiană, ca urmare a unei explozii de gaz metan ce a aruncat gheaţă şi rocă la sute de metri distanţă.

A fost cel de-al 17-lea astfel de crater apărut în peninsulele Yamal şi Gyda din Rusia Arctică în decurs de numai şapte ani, primul fiind observat în 2013 şi uimind atunci oamenii de ştiinţă. Originea craterelor se pare că este legată de schimbările climatice, iar fotografii cu drona, simulări 3D şi inteligenţa artificială ajută la descoperirea secretului lor, informează CNN.

„Noul crater este într-o stare extrem de bună, apa neacumulându-se înăuntrul său în momentul în care l-am supravegheat, ceea ce ne-a permis să îl studiem” spune Evgeny Chuvilin, liderul echipei de cercetare de la Institutul de Ştiinţă şi Tehnologie Skolkovo din Moscova

Pentru prima oară, oamenii de ştiinţă au reuşit să zboare cu o dronă în interiorul unui crater - la aproximativ 10-15 metri adâncime, permiţându-le astfel să observe forma craterului în care se adunase gazul metan. Chuvilin a şi vizitat craterul în august 2020, iar descoperirile echipei sale au fost publicat în jurnalul ştiinţific Geosciences săptămâna trecută.

Drona a surprins aproximativ 80 de imagini, oferindu-le astfel cercetătorilor posibilitatea de a crea un model 3D al craterului, cu o adâncime de 30 de metri. Autorul studiului, Igor Bogoyavlensky, de la Institutul de Cercetare a Uleiului şi Gazului din Academia Rusă de Ştiinţe a fost cel care a pilotat drona şi spune că a fost nevoit să se aşeze pe marginea craterului şi să îşi aplece braţele înăuntrul său pentru a putea controla drona.

„De trei ori am fost foarte aproape să o pierdem (n.r. drona), dar până la urmă am reuşit să obţinem datele pentru modelul 3D” spune Bogoyavlensky.

Modelul creat a confirmat o ipoteză a oamenilor de ştiinţă: gazul metan se adună în găuri din gheaţă, cauzând astfel apariţia unor movile la suprafaţă. Acestea se extind apoi până în punctul în care explodează, lăsând în urmă aceste cratere masive.

Ceea ce este în continuare neclar este sursa gazului metan. Acesta ar putea veni din straturi mai joase ale Pământului, din zone mai apropiate de suprafaţă, sau chiar o combinaţie între aceste două surse.

Permafrostul este un rezervor natural de metan, un gaz cu efect de seră mult mai eficient decât dioxidul de carbon în a captura căldura şi a încălzi planeta. Verile mai calde (zona arctică s-a încălzit de aproape două ori mai mult decât restul planetei) au slăbit stratul de permafrost, care acţionează ca un capac în mod normal, oferind astfel posibilitatea gazului metan să scape. Unii experţi estimează că solul din aceste zone reţine de două ori mai mult carbon decât atmosfera, transformând acest loc într-unul extrem de important pentru lupta împotriva schimbărilor climatice.

Deşi craterele apar în zone puţin populate, sunt în continuare un pericol pentru popoarele indigene care trăiesc aici, şi pentru infrastructurile de ulei şi gaz. Ele sunt observate de obicei accidental, în timpul unor zboruri cu elicopterul sau găsite de fermieri locali.