Mimas, una dintre lunile planetei Saturn, găzduieşte un ocean propice vieţii STUDIU

Astronomii o compară cu „Steaua Morţii" din franciza cinematografică „Star Wars", dar s-a dovedit a fi mai ospitalieră decât îşi imaginau până acum oamenii de ştiinţă: Mimas, o mică lună a planetei Saturn, ascunde sub suprafaţa ei îngheţată un neaşteptat ocean lichid care este propice pentru apariţia vieţii, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează AFP.

  Mimas completează astfel familia puţinilor sateliţilor naturali din Sistemul Solar care adăpostesc apă lichidă sub banchizele lor: Europa şi Ganymede (în jurul planetei Jupiter), Enceladus şi Titan (în jurul planetei Saturn), scrie Agerpres.

„Dacă există un loc din Univers unde nu ne aşteptam să găsim condiţii favorabile vieţii, acesta este Mimas", a declarat într-o conferinţă de presă Valery Lainey, autorul principal al studiului publicat în revista Nature.

Acest satelit al planetei Saturn, descoperit în 1789 de astronomul William Herschel, „nu părea deloc potrivit pentru acest scop", a declarat acelaşi astronom de la Institutul pentru mecanică celestă şi calculul efemeridelor (IMCCE) din cadrul Observatorului Paris-PSL.

Satelitul Mimas, cu un diametru de doar 400 de kilometri, era supranumit „Luna morţii" întrucât părea rece, inert şi, deci, nelocuibil. Motivul: suprafaţa sa brăzdată de cratere, inclusiv de un crater imens care îl face să semene cu „Death Star" („Steaua morţii"), staţia Imperiului Galactic din franciza cinematografică „Star Wars" („Războiul stelelor").

 „Singura concluzie viabilă"

Învelişul său de gheaţă părea imobil, fără nicio urmă de activitate geologică internă care să îl modifice. spre deosebire de „sora" sa mai mare Enceladus, a cărei suprafaţă netedă este remodelată în mod regulat de activitatea oceanului său intern şi de gheizerele sale - o sursă de căldură necesară pentru a menţine apa în stare lichidă.

Oamenii de ştiinţă au avut totuşi intuiţia că „ceva se întâmpla în interiorul" lui Mimas, povesteşte Valéry Lainey. Ei au studiat rotaţia satelitului în jurul propriei axe şi micile sale oscilaţii, numite libraţii, care pot varia în funcţie de structura internă a corpului ceresc.

Primele lor cercetări, publicate în 2014, nu au reuşit să se pronunţe în favoarea teoriei despre existenţa unui ocean lichid. Majoritatea oamenilor de ştiinţă au înclinat mai mult spre ipoteza unui nucleu teluric.

„Am fi putut să ne oprim acolo, dar eram frustraţi" de acele rezultate, îşi aminteşte Valery Lainey. Echipa lui a recuperat atunci mai multe zeci de imagini realizate de sonda spaţială Cassini, gestionată de NASA în perioada 2004-2017, pentru a-şi extinde câmpul de cercetare la nivelul întregului sistem saturnian, ce cuprinde 19 sateliţi naturali.

Aceste date le-au permis cercetătorilor francezi să analizeze mişcarea orbitală a satelitului Mimas în jurul planetei Saturn şi felul în care aceasta îi afectează libraţiile. Au detectat astfel variaţii infime ale libraţiilor, de ordinul câtorva sute de metri, care trădau astfel prezenţa unui ocean lichid sub întreaga suprafaţă a satelitului.

  „Este singura concluzie viabilă", au subliniat Matija Cuk, de la Institutul SETI de cercetare a inteligenţei extraterestre, cu sediul în California, şi Alyssa Rose Rhoden, de la Southwest Research Institute din Boulder, un oraş din Colorado, într-un comentariu adiacent publicat alături de studiul din revista Nature.

   „Reuneşte toate condiţiile de locuibilitate”

Oceanul de pe Mimas se mişcă sub un strat de gheaţă cu grosimea de 20 - 30 de kilometri, comparabilă cu cea de pe Enceladus, precizează autorii studiului. Se crede că acesta a luat naştere sub influenţa gravitaţiei celorlalte luni ale lui Saturn: „efecte de maree" care scutură corpul ceresc şi creează căldură împiedicând îngheţarea totală a oceanului său.

Calculele sugerează un ocean format recent, în urmă cu doar 5 milioane - 15 milioane de ani, ceea ce ar explica motivul pentru care nicio formă geologică nu a fost încă detectată la suprafaţă.

  Luna Mimas „reuneşte toate condiţiile de locuibilitate: apă lichidă, menţinută printr-o sursă de căldură, în contact cu rocile, astfel încât să se poată dezvolta schimburile chimice" indispensabile pentru viaţă, a rezumat Nicolas Rambaux, cercetător la IMCCE şi totodată unul dintre autorii studiului.

Ar putea oare Mimas să adăpostească forme primitive de viaţă, cum ar fi bacterii şi arhee? „Această întrebare va fi abordată de viitoarele misiuni spaţiale din următoarele decenii", anticipează Valery Lainey.

„Un lucru este cert: dacă vă aflaţi în căutarea celor mai recente date despre condiţiile de locuibilitate din Sistemul Solar, atunci spre Mimas trebuie să vă îndreptaţi privirile", a concluzionat astronomul francez.