Marea plecare de pe Pământ: 45 de ani de când NASA a trimis în spaţiu oamenii care aveau să ajungă pe Lună
0În urmă cu 45 de ani, americanii lansa în spaţiu misiunea Apollo 11, cea care avea să ajungă pe Lună câteva zile mai târziu. Până în prezent, a rămas cea mai îndrăzneaţă misiunea extraterestră a omenirii.
Pe 16 iulie 1969, Apollo 11, prima misiune cu echipaj uman care urma să aterizeze pe Lună, este lansată de la Kennedy Space Center din Cape Canaveral, Florida. Misiunea cuprindea astronauţii Neil Armstrong, comandantul misiunii, Michael Collins, pilotul modulului de comandă, şi Edwin Eugene „Buzz” Aldrin, comandantul modulului lunar şi cel care avea să devină al doilea om pe Lună. Primul a fost Armstrong, care a lăsat în urmă şi celebrul citat aproximativ: „Un pas mic pentru om, un pas imens pentru omenire“.
Misiunea a îndeplinit visul preşedintelui american John Kennedy, acela de a trimite un om pe Lună până la sfârşitul anilor '60. El a afirmat asta într-un discurs ţinut înaintea unei întruniri a Congresului pe 25 mai 1961. Mai mult, SUA erau într-o întrecere acerbă cu URSS, care a reuşit să trimită primul animal în spaţiu, căţeaua Laika, în 1957 şi primul om în spaţiu, Iuri Gagarin, în 1961. Apollo 11 a mai fost urmată de alte câteva misiuni NASA, dar aceasta rămâne în istorie cu premiera.
Fiecare din membrii echipajului Apollo 11 a mai avut un zbor în spaţiu la activ înainte de această misiune, devenind cel de-al treilea cel mai experimentat echipaj din istoria zborurilor spaţiale. Collins era iniţial repartizat pe modulul de comandă al misiunii Apollo 8, dar a fost schimbat din cauză că necesita o operaţie la spate, fiind înlocuit cu Jim Lovell. După ce Collins a fost apt din punct de vedere medical, el a ocupat locul care îi era menit lui Lovell, acela de pe Apollo 11. Lovell a fost retrogradat în echipajul de rezervă.
Modulul lunar a fost denumit „Vulturul, în cinstea păsării devenită simbol naţional pentru SUA, iar modulul de comandă a fost botezat Columbia, personificarea feminină a Statelor Unite în cântece şi poezie. Interesant e că milioane de oameni au putut urmări aselenizarea în direct. Jack King, şeful NASA pentru relaţii publice, a furnizat comentariul imaginilor. Richard Nixon, preşedintele SUA, a urmărit totul din Biroul Oval al Casei Albe.
Aterizarea omului pe satelitul natural al Pământului
Pe 19 iulie, Apollo 11 a trecut pentru prima dată prin spatele Lunii, intrând în orbita lunară. Au urmat 30 de orbitări, timp în care echipajul a văzut situl de aselenizare, în sudul Mării Liniştii (Mare Tranquillitatis) la aproximativ 20 kilometri sud-vest faţă de craterul Sabine. Situl de aselenizare a fost caracterizat drept relativ plat şi neted în urma misiunilor Ranger 8 şi Suerveyor 5, dar şi Lunar Orbiter, un satelit menit sa cartografieze suprafaţa lunară în vederea stabilirii viitoarele locuri de aselenizare din programul Apollo.
Marele eveniment avea să se deruleze pe 20 iulie 1969, când modulul lunar „Vulturul“ s-a separat de modulul de comandă Columbia. Collins, aflat singur la bordul Columbia a inspectat „Vulturul“, într-o piruetă a acestuia, ca să se asigure că aparatul nu a fost afectat în timpul călătoriei. Totuşi, în acest timp ruşii n-au stat degeaba, ci au pregătit Luna 15.
Aceasta a fost o încercare de ultim moment venită din partea URSS de a fi prima care furnizează sol lunar. Însă după 52 de orbitări în jurul Lunii şi variaţii mari privind înclinarea şi altitudinea satelitului, acesta s-a prăbuşit pe suprafaţa lunară în data de 21 iulie 1969. Atunci, inginerii sovietici au lansat Luna 15 pe un plan diferit de cel al lui Apollo 11, pentru a evita o posibilă coliziune, aceasta fiind, se poate spune, una dintre primele colaborări ale americanilor cu ruşii.
Interviu cu Neil Armstrong la BBC, în 1970.