Inteligenţa poate fi stimulată şi dovedită prin cunoaşterea de limbi străine. Poligloţii sunt persoane mai inteligente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştii o limbă străină? Se poate să fii niţel mai inteligent. FOTO Shutterstock

Cam în câte limbi străine poţi măsura inteligenţa? Nu există o astfel de scală, încă, dar se pare că cei care ştiu cel puţin o limbă străină, şi o folosesc, sunt mai inteligenţi.

Oamenii care vorbesc fluent cel puţin o limbă străină şi alternează frecvent şi cu uşurinţă între aceasta şi limba maternă au un nivel mai ridicat de flexibilitate mentală decât cei care stăpânesc o singură limbă.

Cercetătorii cred că bilingvismul întăreşte funcţiile executive ale creierului, precum memoria, abilitatea de a desfăşura mai multe activităţi deodată şi rezolvarea problemelor. Aceste capacităţi sunt îmbunătăţite mai ales la pesoanele bilingve, care au învăţat două limbi încă din fragedă copilărie şi le utilizează în mod curent şi la fel de bine.

Psihologii arată că, deseori, astfel de persoane folosesc cele două limbi aproape tot timpul, având un control simultan asupra lor. Judith Kroll, profesoară de psihologie la Universitatea de Stat Penn din Marea Britanie arată că folosirea simultană a mai multor limbi întăreşte muşchii cerebrali, recomandând părinţilor să-şi înveţe copiii cel puţin o limbă străină. Studiul publicat în revista de specialitate Frontiers in Psychology a mai descoperit faptul că persoanele bilingve au cele două limbi „active” tot timpul, fie că sunt conştiente sau nu. 

Articolul complet, cu detalii despre această inteligenţă stârnită de bilingvism, sunt disponibile pe site-ul „Ştiinţă şi tehnică“. Există şi un videoclip pe această temă.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical