Inteligenţa artificială va revoluţiona educaţia, prezice fondatorul ChatGPT

0
Publicat:

Inteligenţa artificială (AI) va revoluţiona educaţia în acelaşi mod în care au făcut-o calculatoarele, dar nu va înlocui învăţarea, a declarat luni Sam Altman, şeful OpenAI, compania americană din spatele popularului, dar controversatului chatbot ChatGPT, informează AFP.

Inteligența artificială FOTO: Shutterstock

"Temele pentru acasă probabil că nu vor mai fi niciodată la fel", a declarat Altman în cadrul unei conferinţe la Universitatea Keio din Tokyo.

"Dispunem de un nou instrument pentru educaţie. Este un fel de calculator pentru cuvinte", a comparat el. "Modul în care predăm şi evaluăm elevii va trebui să se schimbe".

ChatGPT fascinează în întreaga lume datorită capacităţii sale de a genera conversaţii, texte şi traduceri similare celor ale unei fiinţe umane în câteva secunde, dar provoacă, de asemenea, îngrijorare în numeroase sectoare, inclusiv în educaţie, unde unii tem că elevii vor abuza de astfel de instrumente şi vor neglija producerea de lucrări originale, anunță Agerpres.

Altman se află în prezent într-un turneu mondial în cadrul căruia se întâlneşte cu şefi de companii şi politicieni pentru a discuta atât despre oportunităţile create de AI generativă, cât şi despre viitoarea sa reglementare.

Luni, el s-a declarat încrezător în ceea ce priveşte forma pe care o va lua aceasta, reiterându-şi în acelaşi timp temerile.

"Instrumentele pe care le avem sunt încă extrem de primitive prin comparaţie cu cele pe care le vom avea peste câţiva ani", iar OpenAI se va simţi "super responsabilă" dacă ceva nu merge bine, a dat asigurări el.

Altman a încercat din nou să risipească îngrijorările legate de potenţiala dispariţie a numeroase locuri de muncă din prezent din cauza AI pe viitor. Deşi "unele locuri de muncă vor dispărea", vor apărea "noi categorii", a subliniat el.

"Nu cred că va avea impactul pe care oamenii îl aşteaptă asupra ocupării forţei de muncă", a spus el. "Aproape toate previziunile sunt greşite", a adăugat acesta.

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii