Inteligenţa artificială va fi la fel de importantă pentru războaie cum a fost energia nucleară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poate părea exagerat, dar o fermă de servere va fi un atu important în războaie viitoare.

Arma nucleară a încheiat o parte din Al Doilea Război Mondial. Pe lângă hackeri, războaiele viitoare vor fi decise şi de computere, conform unei cercetări americane.

Greg Allen, cercetător de la Centrul de Securitate Americană, este autorul unui raport de 132 de pagini despre efectele inteligenţei artificiale asupra securităţii naţionale. Una dintre concluziile lui este despre impactul tehnologiei roboţilor autonomi asupra războaielor. Cercetătorul este de părere că acesta ar putea fi la fel de mare ca în cazul armelor nucleare.

Când vorbim de tehnologie, şi una inteligentă, aici pot fi incluse dronele, sistemele proiectate să acţioneze ca nişte hackeri, software care generează ştiri şi videoclipuri false. Noile capabilităţi pot aduce şi genera decizii diplomatice foarte importante. Firesc, raportul recomandă câteva restricţii care ar trebui impuse în ceea ce priveşte armele care au la bază Inteligenţa Artificială.

În cazul armei nucleare, puterea acestei ştiinţe a fost experimentată de Japonia prin cele două atacuri americane. În cazul inteligenţei artificiale şi a tehnologiei, nu putem decât presupune cum vor fi dezvoltate sistemele de hacking şi de analiză a datelor. 

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere