Imagini de la Eclipsa de Soare 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eclipsa de Soare de vineri a putut fi observată de pasionaţii de fenomene astronomice atât „de acasă” şi din locuri special amenajate, însă numai cu echipament special, cât şi pe internet.

Maximul eclipsei s-a putut vedea în Insulele Feroe (nordul Oceanului Atlantic), la ora 11.45 (ora României), cu o durată de 2 minute şi 47 de secunde. Locuitorii din nordul Marii Britanii au văzut o eclipsă de 90%, la fel şi în nordul Norvegiei.

Acoperirea Soarelui de către Lună a variat în funcţie de locul de unde observăm. În sudul României, acoperirea a fost mai mică, în timp ce la Satu Mare procentul de acoperire a Soarelui a fost mai mare. Dacă la Bucureşti vizibilitatea a fost redusă şi din cauza norilor şi a ploii, în alte zone ale României eclipsa de Soare a putut fi observată mai bine. La Timişoara, peste o mie de persoane, majoritatea elevi de la şcolile, au urmărit eclipsa de soare la Observatorul Astronomic din oraş, fie cu ajutorul aparaturii, fie cu ochelari speciali pentru eclipsă ori prin cioburi de sticlă afumate, folii de staniol sau CD-uri.

   

Imagini de la Eclipsa de Soare 2015


Imagine de la eclipsa de Soare 2015: Piaţa Sfântul Petru, Vatican  FOTO AP


Imagine de la eclipsa de Soare 2015: Skopje, Macedonia FOTO AP


Imagine de la eclipsa de Soare 2015: Barcelona, Spania FOTO AP


Imagine de la eclipsa de Soare 2015: Moscova, Rusia FOTO AP


Imagine de la eclipsa de Soare 2015: Moscova Rusia FOTO AP


Imagine de la eclipsa de Soare 2015: Sankt Petersburg, Rusia FOTO AP


Imagine de la eclipsa de Soare 2015: Sarajevo Bosnia FOTO AP

Eclipsa de Soare - cum s-a văzut din unul dintre puţinele locuri unde Soarele a fost acoperit în totalitate

Eclipsa de Soare a avut loc vineri. Dacă la Bucureşti a fost puţin vizibilă din cauza ploii, în alte părţi ale României acoperirea parţială a Soarelui a putut fi admirată. Eclipsa Totală a avut loc însă cel mai bine în Insulele Feroe, unde mii de pasionaţi s-au adunat.

Eclipsă de Soare, Super Luna şi echinocţiul, în weekend. Astrologii explică cum ne afectează fizic şi emoţional cele trei fenomene

Eclipsa parţială de Soare, „Super Luna“ şi echinocţiul de primăvară sunt cele trei evenimente astronomice care au loc în acest weekend. Fenomenul rar, întâlnit de doar patru ori în decursul unui mileniu, ne va influenţa starea fizică şi emoţională, afirmă specialiştii în astrologie.

Prima zi a primăverii, 20 martie 2015, şi eclipsa de Soare vizibilă în România
Prima zi a primăverii 2015 este sărbătorită pe 20 martie, Google marcând momentul printr-un Doodle. Această dată este considerată prima zi a primăverii astronomice, căci azi are loc echinocţiul (ziua este egală cu noaptea). Totodată, prima zi a primăverii 2015 coincide cu eclipsa parţială de Soare, vizibilă şi în România.

Imagini de la eclipsa de Soare 2015: colecţie de fotografii 

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG