GALERIE FOTO Prima specie de maimuţă descoperită în 28 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maimuţa Lesula FOTO Teresa Hart

Oamenii de ştiinţă au anunţat că au descoperit o specie de maimuţă despre care nu ştiau nimic. Ea a fost găsită în pădurile din Republica Democrată Congo.

Specia se numeşte Cercopithecus Lomamiensis, iar localnicii o numesc Lesula. Surpriza a apărut mai ales că zona a fost fotografiată şi studiată până acum, inclusiv cu imagini prin satelit, iar o specie de maimuţă poate fi o surpriză. 

Potrivit cercetătorului şef, John Hart, echipa a găsit maimuţa din întâmplare la o oprire de rutină în localitatea Opala, aşezarea cea mai apropiată de pădure. Maimuţa era legată de un par, fiind animal de companie pentru fiica directorului şcolii din sat. 

Copilul ar fi adoptat maimuţa atunci când mama sa a fost omorâtă. 

Trei ani pentru identificare

Maimuţa a fost identificată după un studiu de trei ani, oamenii de ştiinţă încercând să observe dacă nu cumva este vorba de maimuţa cu faţa de bufniţă. La o analiză tridimensională a craniilor, Lesula prezintă orbite mai mari şi diferenţe minore. 

Cu ajutorul studiilor genetice, cercetătorii au confirmat că este vorba despre altă specie. Lesula trăieşte pe o arie de 17.000 de kilometri pătraţi, potrivit site-ului descopera.ro. Ea stă între râurile Lomani şi Tshuapa. 

După ce a descoperit specia nouă şi o faună complexă în zona pădurii din Republica Democrată Congo, Hart a fondat Fundaţia Lukuru şi va lucra cu autorităţile pentru crearea unui parc naţional în bazinul Lomani. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei