FOTO Secretul pietrelor de la piramidele egiptene a fost descoperit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum duceau egiptenii pietrele la piramide? FOTO Reuters

Fizicienii de la Fundaţia FOM şi Universitatea Amsterdam au descoperit un secret antic - cum transportau egiptenii pietrele pentru piramide. Specialiştii au simulat procesul în laborator.

Potrivit acestora, egiptenii foloseau un fel de sanie pentru a transporta uriaşele pietre. Egiptenii umezeau nisipul pe deasupra căruia trăgeau sania antică. 

Cu ajutorul unei cantităţi potrivite de apă, numărul de oameni care trăgeau pietre se putea înjumătăţi. Descoperirea a fost publicată ieri în “Physical Review Letters”, potrivit site-ului phys.org.

Piramidele egiptene au folosit pietre uriaşe care nu se găseau în apropiere. 

Ele trebuiau transportate prin deşert, iar toată lumea s-a întrebat cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Practic, aceste obiecte uriaşe erau amplasate pe un soi de sanie, iar sub aceasta nisipul era udat pentru a scădea forţa de frecare. 

Experimentele au demonstrat că umezeala potrivită înjumătăţeşte forţa de care este nevoie.

Pietrele din laborator

Ei au studiat în laborator cu versiuni miniaturale ale pietrelor şi greutăţilor acestora. Le-au amplasat deasupra nisipului, iar între au pus o bucată de piatră, care imita sania antică. În momentul când nisipul devenea din ce în ce mai umed, forţa necesară scădea. Practic, apa unea nisipul.

De ce ştim că egiptenii au folosit această tehnică? O pictură murală din acele timpuri arată o persoană care este trasă de o sanie în faţa căreia se toarnă apă.

Ce nu ştim încă? Egiptenii au dus pietrele până la piramide, dar cum le-au urcat la altitudinea maximă, în vârful acesteia?

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/piramide" target="_blank">View the story "Piramide" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”